Viata este uneori foarte zgarcita;trec zile,saptamani,luni si ani fara sa simti nimic nou.Totusi,odata ce se deschide o usa,o adevarata avalansa patrunde prin spatiul deschis.Acum nu ai nimic,iar in clipa urmatoare ai mai mult decat poti accepta.”
P.Coelho
Anunțuri
EA: Te iubesc ca şi cum aş iubi prima oară în viaţă. Ca şi cum fenomenul acesta nu a existat pana acum, cand l-am descoperit eu. S-a întâmplat pe furiş sau ca un vis. De când am început să vorbim am început să mă îndrăgostesc ireversibil. Cu fiecare cuvânt pe care mi-l spuneai, descopeream părticică din sufletul tău, cu fiecare propoziţie pe care ti-o spuneam, îţi făceam mărturisirea sufletului meu. Ţi-am scris cartea vieţii mele, ţi-am povestit trăirile mele, colţişoarele cele mai ascunse ale sufletului meu, ţi-am vorbit despre ceea ce s-a furişat la mine în suflet ca o adiere, ca o lină mângâiere a unei răni vechi. Am început prin a te vedea un ideal intangibil. Am continuat să te percep ca pe o lumină călăuzitoare de-a lungul unui drum întortocheat şi întunecat. Cu timpul ai devenit mărul interzis, suculent, cu coajă lucioasă şi sănătoasă, strălucitoare. Mi-am dorit să-l muşc cu pasiune, să-mi aline deopotrivă şi setea şi foamea de tine.
EL: Am ajuns să te iubesc dincolo de puterile mele lumeşti, dincolo de capacitatea mea de intelegere. Pasiunea mea pentru tine este ca o dulce otravă, ştiu că mă ucide, dar are un gust divin. Nu mă pot opri să te port în gândurile mele, să te doresc, să mi te imaginez în braţele mele. Îmi doresc atât de mult să stau în braţele tale, să te privesc în ochi şi să-ţi mângâi faţa, buzele, gâtul, pieptul. Îmi doresc să te îmbrăţişez şi să te sărut cum nu a mai făcut-o nimeni, de când e lumea asta, de când s-a născut primul bărbat cu sărutul lui sălbatic. Îmi doresc să te iubesc, cu pasiune şi cu umilinţă. Îmi doresc să te strivesc sub trupul meu, pentru că ştiu că numai aşa ai reuşi să-mi relevi dorinţa ta de supunere totală.
EA: Vreau să mă simt dominată de tine, vreau să stau în genunchi în faţa ta şi să-mi plâng suferinţa. Vreau să mă priveşti ca pe o sclavă, iar eu să-ţi satisfac cele mai negre, cele mai ascunse, cele mai diabolice fantezii.
EL: Dar ştiu că sufletul tău este curat, gândurile tale sunt albe ca aripile unui porumbel, sunt pure ca lacrimile unui copil. Ceea ce eu râvnesc se află în contradicţie cu profunzimea şi spiritualitatea iubirii tale. Te rog, nu mă condamna, dorinţa mea este tot o manifestare a iubirii, aşa spun cărţile.
EA: M-ai învăţat prin atitudinea ta că iubire înseamnă mult mai mult decât o abandonare sub presiunea simţurilor, a stimulilor fizici, care ne fac să ne cutremuram la fiecare atingere. Iubire înseamnă resemnare mai mult decât răzvrătirea tuturor celulelor şi porilor, a tuturor ideilor şi sentimentelor, înseamnă armonie spirituală mai mult decât pasiune sălbatică, înseamnă abnegaţie mai mult decât mândrie şi vanitate. Iubirea înseamnă un dans spectaculos prin univers, înseamnă pasiune diafană, neconturată, transparentă, absolută. Înseamnă contopire spirituală, dincolo de limitele fizice. Înseamnă vibraţia sufletelor acum şi dincolo de această viaţă. Înseamnă totul, naştere şi moarte, lacrimi şi zambete, durere şi exaltare.
EL: De aceea, draga mea, frumuseţea sufletului tău m-a îngenucheat. Stau să mă întreb dacă doar te doresc sau te şi iubesc? Răspunsul îl ştii prea bine. Te iubesc spiritual şi fizic, deopotrivă. Dorinţa fizică se contopeşte cu fericirea spiritului când îmi vorbeşti, îmi formează un trup virtual pe care-l simt înflăcărat, copleşitor. Te doresc pasională şi „murdară”, te ador castă, neprihănită. Deci te iubesc. Te iubesc adevărat, cu toată fiinţa mea spirituală şi fizică. De aceea orice durere, orice umilinţă, pălesc în faţa a ceea ce simt. Gustav a fost prins şi doborât de lagunele simţurilor, nutrind iubire platonică şi dorinţe carnale pentru efebul de 14 ani, impresionant de frumos. Şi-a cărat povara acestei iubiri până la moarte, stingându-se de boală fizică şi de regret metafizic, râvnind dureros, homosexual şi pedofilic la un trup interzis. Şi-a luat în moartea lui rigorile impuse de moralitate şi integritate, pătate doar de dorinţele fizice neîmplinite.
EA: Tot aşa şi eu îmi voi căra iubirea şi pasiunea, cu supunere şi sacrificiu, până la moarte şi până dincolo de ea.
EL: Lasă-mă să te iubesc aşa cum m-a învăţat natura, universul acesta, aşa cum îmi dictează nu raţiunea, ci doar inima!
EA: Nu te împotrivi, doar priveşte-mă şi simte-mă!
Eu, azi…
Si eu, întotdeauna…
Iubire – între raţiune şi idolatrie
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Barbatul este cea mai elevata dintre creaturi.
Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a facut pentru barbat un tron,
pentru femeie un altar.
Tronul exalta, altarul sfinteste.
Barbatul este creierul, femeia este inima.
Creierul primeste lumina, inima primeste iubire.
Lumina fecundeaza, iubirea reinvie.
Barbatul este puternic prin ratiune,
femeia este invincibila prin lacrimi.
Ratiunea convinge, lacrimile induioseaza sufletul.
Barbatul este capabil de eroism, femeia – de orice sacrificiu.
Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul.
Barbatul are suprematia, femeia are intuitia.
Suprematia semnifica forta, intuitia reprezinta dreptatea.
Barbatul este un geniu, femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.
Aspiratia barbatului este catre gloria suprema,
aspiratia femei este indreptata catre virtutea desavarsita.
Gloria face totul maret, virtutea face totul divin.
Barbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijeaza, evanghelia ne face perfecti.
Barbatul gandeste, femeia intuieste.
A gandi inseamna a avea creier superior.
A intui, simtind inseamna a avea in frunte o aureola.
Barbatul este un ocean, femeia este un lac.
Oceanul are o perla care il impodobeste, lacul,
poezia care-l lumineaza.
Barbatul este un vultur care zboara,
femeia – o privighetoare ce canta.
A zbura inseamna a domina spatiul,
a canta inseamna a cuceri sufletul.
Barbatul este un templu, femeia este sanctuarul.
In fata templului ne descoperim,
in fata sanctuarului ingenunchem.
Barbatul este plasat acolo unde se sfarseste pamantul,
femeia acolo unde incepe cerul.
(Victor Hugo)
ApreciazăApreciază
Bate la usa.
Daca ti se raspunde si esti invitat inauntru, poti pasi mai departe. Altfel, pleaca si vezi-ti de drum. Fie e deja cineva inauntru, fie nu esti tu binevenit acolo, fie omul nu primeste pe nimeni.
Daca crezi ca e blocat inauntru, cheama pompierii sa sparga usa. Nu navali tu, fiindca nu doar ca nu vei fi luat drept erou, dar s-ar putea sa fii luat drept nemernic.
In sufletul omului intra descult.
Nu aduce pe picioare tot praful drumului pe care ai umblat.
Sufletul trebuie pastrat cat mai curat cu putinta. In sufletul omului nu tranti usile.
Peretii sunt fragili si se crapa usor. In sufletul omului nu pandi pe fereastra. N-ai cum sa intelegi ce se intampla acolo privind de afara.
Nu simti caldura, nu percepi mirosul, nu auzi muzica. In schimb, in sufletul omului poti intra pe horn.
E greu, te chinui, transpiri, dar daca esti suficient de abil, ajungi in cel mai inflacarat loc al lui. I-adevarat, nu exista ratiune in sentimente, dar poti ajunge la sentimente prin ratiune.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
FRUMOS BLOGUL DVS, REVIN CU DRAG DE CATE ORI POT..
PRIMAVARA FRUMOASA ! CU PRETUIRE ,VICTORIA PREOTESCU
ApreciazăApreciat de 2 persoane
HRISTOS A INVIAT !
Bun venit si va multumesc pentru aprecieri,dar cu certitudine ca nu-l intrece pe-al dumneavoastra pe care-l vizitez destul de des cu drag si multa placere !
O zi binecuvantata!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pasărea albastră
“Este îndeajuns de frumos pentru a face un bărbat să plângă…”
Ornitologic vorbind, bluebird înseamnă mierlă albastră. Poetic vorbind, bluebird nu are cum să însemne altceva în afară de pasăre albastră…(webcultura)
ApreciazăApreciază
Poezia „Dar despre iubire, stapane?” a lui Kahlil Gibran este una dintre cele mai complexe definitii ale iubirii.
Cand iubirea coplesitoare va face semn, urmati-i indemnul,
Chiar daca drumurile ei sunt aparent grele si prapastioase,
Si cand vraja paradisiaca va cuprinde cu aripile ei angelice,
supuneti-va misterului ei,
Chiar daca sabia ascunsa-n penaju-i v-ar putea rani,
Iar cand iubirea transfiguratoare va vorbeste si o
simtiti profunda si divina, dati-i crezare,
Chiar daca vocea ei ar putea sa va sfarame visurile himerice,
asemenea vantului din miaza-noapte care va pustieste gradinile.
Fiindca, precum iubirea va incununa,
adeseori tot ea trebuie sa va si crucifice.
Precum va face sa cresteti mult mai repede si imbatati de fericire,
Tot ea trebuie sa va si reteze si uscaciunile
si sa va distruga cat mai repede rautatile si egoismul.
Precum ea va ridica imbatati de bucurie,
pana la inaltimea voastra ideala,
alintandu-va cu o dumnezeiasca gingasie
ramurile cele mai fragile care freamata
in lumina soarelui infinit al iubirii,
Tot la fel ea va razbate ca o miraculoasa
forta purificatoare pana in adancul radacinilor voastre,
zdruncinand inclestarea lor cu pamantul.
Asemeni snopilor de grau, ea va secera, niciodata intamplator.
Va treiera pentru a va decoji.
Va vantura spre a va curata de pleava.
Va macina pana la inalbirea fainii voastre.
Va framanta pana ajungeti foarte supusi, divini si puri.
Ca apoi sa va harazeasca focului sau
si sa puteti deveni painea cea sfanta
a nemuririi la ospatul divin.
Toate aceste si multe altele vi le va da cu prisosinta iubirea,
pentru ca, astfel, sa va puteti cunoaste pe deplin tainele inimii
si sa deveniti o parte din inima Vietii Eterne
din care izvoraste nesfarsita IUBIREA.
Dar daca, stapaniti de indoiala, egoism, meschinarie,
suspiciune sau de teama,
veti cauta doar tihna si placerea dragostei
care permanent vi se daruie fara ca voi sa iubiti,
Atunci e mai bine sa va acoperiti, fiind infranti,
goliciunea si sa iesiti din treierisul iubirii,
Spre a va intoarce, ramanand inchistati si singuri,
in lumea fara de anotimpuri,
unde veti rade dar nu cu intreaga voastra bucurie,
unde veti plange
dar nu in toate lacrimile voastre pe care vi le-ar fi putut
smulge extazul iubirii.
Iubirea nu se daruie decat pe sine si nu ia energia sa
atotputernica,
divina si misterioasa decat de la sine.
Iubirea nu stapaneste si nu vrea sa fie stapanita
de cel sau cea caruia i se daruie;
Fiindca iubirii adevarate ii este de-ajunsa iubirea infinita,
sublima si transfiguratoare.
Cand iubiti nu trebuie sa spuneti „Creatorul e in inima mea”,
ci mai degraba „eu sunt acum topit de iubire in inima Creatorului”,
Si sa nu credeti ca puteti croi singuri drumul iubirii,
fiindca iubirea, daca cu adevarat o meritati,
va va arata cu siguranta drumul ea insasi.
Iubirea nu are nici o alta dorinta
decat aceea de a se implini prin totala iubire.
Dar daca iubesti si trebuie sa ai dorinte,
fie ca ele acestea sa fie:
Sa te topesti de iubire in tot si
sa devii izvor de iubire divina ce susurul in noapte-si canta;
Sa cunosti adesea durere prea marii duiosii;
Sa fii ranit si imbatat de intelegerea iubirii;
Sa sangerezi de bunavoie si bucurandu-te;
Sa te trezesti in zori, cu inima mereu inaripata si sa inalti,
plin de recunostinta, multumire pentru inca o zi de iubire;
Sa te odihnesti, coplesit de beatituine,
la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii;
Sa te intorci impacat si debordand de fericire acasa la ora amurgului,
Si apoi, sa dormi inaltand in inima o ruga pentru fiinta iubita,
iar pe buze sa ai un cantec de lauda.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu spuneți că nu puteți iubi. Mai bine spuneți că vă temeți să iubiți
Despre dragoste nu se strigă! Se spune, se ascultă, se simte, dar nu se strigă. Dragostea are nevoie de calmul zilelor când ambii stați tolăniți în pat și de nebunia unor momente petrecute spontan. De șoapte și de tăcere. Când se strigă, nu e dragoste.
Dragostea bate la uşa fiecăruia. Dacă găseşte vreuna închisă, nu e că cheia nu se mai potriveşte şi nici că broasca a ruginit, ci că unii se tem pur şi simplu să deschidă uşa. Asta după ce altcineva ar fi trântit-o puternic. Atunci poţi spune că urăşti, că ţi-ai arunca amintirile departe, c-ai da lupilor inima să ţi-o sfâşie, dar nicidecum nu poţi spune că nu poţi iubi. Chiar şi cei care şi-au închis inima şi-au jurat să nu mai cheme pe nimeni au iubit şi ei odată.
Suntem proşti când iubim. Că nu iubim total, firesc, lumesc chiar. Că nu citim suflete, dar corpuri. Că nu ne mai rămâne rugăciune pentru dragoste. Ne temem că vine cineva şi ne ia din cuvintele sfinte, sacre de-un “te iubesc”. Atunci cel mai simplu e să ne spunem că nu iubim şi nici n-am putut asta vreodată. Vom fi uitat demult doi ochi şi o privire, vom fi lăsat trecutul altui trecut. Şi prea puţini vor şti că dragostea înseamnă prezent, numai prezent, din care faci şi amintiri, şi planuri de viitor. Faci totul în doi. Multora le e teamă de sensul acestui cuvânt: doi. Mulţi se retrag în singurătate. Mulţi tac. Nu vor spune că iubesc la o intersecţie. Nu vor lua de mână cald un om. Nu vor trăi intens bătăile de inimă ale celuilalt. Nu vor cuprinde trupul firav şi dulce al unei femei. Al unicei femei. Nu vor plânge sau râde alături de ea. Nu vor suferi uneori. Dar vor iubi. Între ei şi dragoste nu va sta decât teama. Dragostea însă trece dincolo de frică. Nu-ţi fie frică să iubeşti şi să pierzi. Ce e al tău, se va întoarce. Ce e al tău, nici nu va pleca. Pentru că îi va fi teamă de zilele când nu-ţi va putea vedea chipul.
Cât de importante sunt timpul, distanța și greutățile. Anume ele te fac să înțelegi pe cine să iubești, pe cine să accepți, cine e prietenul tău și cine este un moment trecător în viața ta. De multe ori facem din oamenii de moment povești de viață, ne modelăm după ei, le furăm gesturile și atenția. Ajungem astfel să nu ne cunoaștem proprii oameni, adevărați și sinceri. Important e timpul, pentru că el păstrează doar pe cei mai buni. Distanța, pentru că ea separă frumosul de obișnuit. Și greutățile, pentru că prin ele lângă tine rămân oameni adevărați. Atunci când rămân cei adevăraţi, încetezi să te mai temi. Iubeşti.
Doar atunci, dezbracă-te goală în fața lui! Nu doar de haine. Dezbracă-te de gânduri, de remușcări și de povești aruncate peste umăr. Aruncă hainele în care a intrat prea mult miros de tăcere. Arătați-vă goi unul în fața celuilalt. Nu ascundeți nimic, nu refuzați nimic. Goi, vă veți cunoaște cel mai bine. Goi, veți descoperi totul unul despre celălalt. Dorințele, secretele, iubirile.
Dragostea adevărată este atunci când trăieşti o iubire imposibilă şi lupţi din greu pentru acea persoană, iar EA îţi dă zi de zi motive să continui. Iubiţi, trăiţi-vă dragostea, luptaţi pentru oamenii adevăraţi, găsiţi motiv în cuvinte şi fapte, aveţi grijă unul de altul. Ca peste o bucată de timp, să vă schimbaţi câteva cuvinte, câteva, dar cu atât de tot în ele:
Am nevoie de tine
– Pentru?
– Totdeauna!
ApreciazăApreciază
Superba pagina !
ApreciazăApreciat de 1 persoană