ESTE A 142-A ZI DIN AN!


DUMINICA ROSIE IN CAFENEAUA NOASTRA, 22 MAI 2022

ASTAZI IN CURTEA BISERICII!

Despre anitanna

Incerc sa redescopar placerea unei actiuni zilnice,cum ar fi aceea de a sta in fata calculatorului, a ma plimba, a citi, a privi lumea din jur,a iubi,dar fara a crede ca este ceea ce pot obtine mai mult de la viata! Am invatat ca viata trebuie traita frumos , ca cel care nu calatoreste,nu citeste,nu stie sa asculte muzica, nu iubeste,cel ce evita emotiile care ne invata ochii sa straluceasca si sufletul sa vibreze, care nu se roaga si CREDE si nu ajuta pe cel in suferinta....e un nefericit !
Acest articol a fost publicat în RASPUNDE !. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la ESTE A 142-A ZI DIN AN!

  1. anitanna zice:

    Pe 22 mai 1957, la ora 8.20, pe Strada Frăsinetului, nr. 35, se stingea, departe de lumea dezlănțuită, în urma unui „neoplasm vezical”, Gheorghe Vasiliu Bacovia. Ceea ce nu știa doctorul George Constantinescu, cel care constatase decesul și completase certificatul medical, era altceva: Bacovia suferea, de fapt, de singurătate. Dacă peste neputințele trupului mai poți trece, peste cele ale sufletului e mai greu. Fiindcă din jocul de-a poetul nu poți ieși teafăr. El trecuse peste multe, dar peste asta nu… În copilărie avusese febră palustră. În tinerețe, o teribilă eczemă, care îi desfigurase chipul și recidivase după primul război. Urmaseră crize nevrotice și episoade frecvente de dipsomanie. De câțiva ani îl chinuia o mai veche leziune pulmonară. Toate astea le știa doar el. El și credincioasa Agatha, care îl veghease mereu, ajutându-l să iasă din limburile infernului, unde coborâse de atâtea ori. Însă acum nu mai era nimic de făcut. Îi căzuseră dinții, îi slăbise vederea, trupul i se împuținase, stafidindu-se pe scheletul ciolănos, iar obrazul, adesea neras, aducea cu chipul unui schimnic. Momentele de luciditate alternau, tot mai des, cu cele de rătăcire. În acea dimineață de mai, când glicina și salcâmii înfloriseră prin curțile din vecini, pentru el venea întunericul… Pentru noi, rămânea poezia…

    „Aici sunt eu
    Un solitar,
    Ce-a râs amar
    Şi-a plâns mereu.

    Cu-al meu aspect
    Făcea să mor,
    Căci tuturor
    Păream suspect.”
    Adrian Jicu, facebook, 22 mai 2022

    Apreciază

  2. anitanna zice:

    Singurătatea-mi doarme, culcată-n somn alături,
    De-a lungul, între pături,
    Mă-ntreabă câteodată, trezită ca din vis:
    ”Ești tot aici, cu mine și tot cu mine-nchis?”
    Nu mă sfiesc de dânsa, nici ei nu-i e rușine
    Că fuge să se-ascundă de lume lângă mine…
    Tudor Arghezi

    Apreciază

Comentariile sunt închise.