DUMINICA ROSIE IN CAFENEAUA NOASTRA, 22 MAI 2022

DUMINICA ROSIE IN CAFENEAUA NOASTRA, 22 MAI 2022
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Mary la MIREASA SEZON NOU-5..! | |
sad angel la CASA IUBIRII | |
sad angel la MIREASA SEZON NOU-5..! | |
antoaneta52 la BUCATARIA CAFENELEI … | |
anitanna la BUCATARIA CAFENELEI … |
Mary la MIREASA SEZON NOU-5..! | |
sad angel la CASA IUBIRII | |
sad angel la MIREASA SEZON NOU-5..! | |
antoaneta52 la BUCATARIA CAFENELEI … | |
anitanna la BUCATARIA CAFENELEI … | |
anitanna la ESTE A 180-A ZI DIN AN ! | |
anitanna la ESTE A 180-A ZI DIN AN ! | |
antoaneta52 la MIREASA SEZON NOU-5..! |
Această prezentare necesită JavaScript.
Pe 22 mai 1957, la ora 8.20, pe Strada Frăsinetului, nr. 35, se stingea, departe de lumea dezlănțuită, în urma unui „neoplasm vezical”, Gheorghe Vasiliu Bacovia. Ceea ce nu știa doctorul George Constantinescu, cel care constatase decesul și completase certificatul medical, era altceva: Bacovia suferea, de fapt, de singurătate. Dacă peste neputințele trupului mai poți trece, peste cele ale sufletului e mai greu. Fiindcă din jocul de-a poetul nu poți ieși teafăr. El trecuse peste multe, dar peste asta nu… În copilărie avusese febră palustră. În tinerețe, o teribilă eczemă, care îi desfigurase chipul și recidivase după primul război. Urmaseră crize nevrotice și episoade frecvente de dipsomanie. De câțiva ani îl chinuia o mai veche leziune pulmonară. Toate astea le știa doar el. El și credincioasa Agatha, care îl veghease mereu, ajutându-l să iasă din limburile infernului, unde coborâse de atâtea ori. Însă acum nu mai era nimic de făcut. Îi căzuseră dinții, îi slăbise vederea, trupul i se împuținase, stafidindu-se pe scheletul ciolănos, iar obrazul, adesea neras, aducea cu chipul unui schimnic. Momentele de luciditate alternau, tot mai des, cu cele de rătăcire. În acea dimineață de mai, când glicina și salcâmii înfloriseră prin curțile din vecini, pentru el venea întunericul… Pentru noi, rămânea poezia…
„Aici sunt eu
Un solitar,
Ce-a râs amar
Şi-a plâns mereu.
Cu-al meu aspect
Făcea să mor,
Căci tuturor
Păream suspect.”
Adrian Jicu, facebook, 22 mai 2022
ApreciazăApreciază
Singurătatea-mi doarme, culcată-n somn alături,
De-a lungul, între pături,
Mă-ntreabă câteodată, trezită ca din vis:
”Ești tot aici, cu mine și tot cu mine-nchis?”
Nu mă sfiesc de dânsa, nici ei nu-i e rușine
Că fuge să se-ascundă de lume lângă mine…
Tudor Arghezi
ApreciazăApreciază