CALENDARUL ZILEI DE 18 MAI 2020 :


 

SNsYMryywg2UwxJNVAcTI-ZQVqYRiGxBd11EJsubO8g-mopDRz9fcA8K3AUBaXYp

BUN VENIT !

HRISTOS A INVIAT !

………..

Astzi in calendarul ortodox:
LUNI : 18 mai , 2020:

Sf.Mc.Petru,Dionisie si Paulin

Publicat de Iulian Dumitraşcu 18.05.2018

În timpul persecuţiei împotriva creştinilor a împăratului păgân Deciu (249-251), un tânăr cu numele Petru a fost prins în Lampsac, o cetate aflată în Helespont.

Petru a fost adus la dregătorul Optimus şi silit să jertfească zeiţei Afrodita. Dar nu a vrut să se supună și a mărturisit că nu se poate închina unei zeiţe desfrânate, pentru că este creştin. Drept urmare, Petru a fost supus la chinuri, primind cununa muceniciei prin tăierea capului.

Sfântul Dionisie, probabil din Mesopotamia, era un creştin care a fost închis pentru credinţa în Hristos alături de ostaşii Pavel şi Andrei şi de o creştină, fecioară de 16 ani, cu numele Cristina.

Această Cristina a reuşit să aducă la Hristos pe cei doi tineri care încercau să o necinstească. Din acestă cauză, şi cei doi tineri, şi Dionisie, Andrei şi Pavel au fost ucişi cu petre, iar Sfintei Cristina i s-a tăiat capul.

Sfântul Paulin, care era din Atena, propovăduia Evanghelia lui Hristos alături de Sfinţii Iraclie şi Venedim. Cei trei au fost prinşi şi daţi dregătorului Atenei, care, după ce i-a supus la chinuri, a poruncit să li se taie capetele.

sursa:www.basilica.ro7asqns10

Celor care purtati aceste nume de sfinti… ❤

LA MULTI ANI SANATOSI,IMPLINITI SI FERCITI !

Bunul Dumnezeu sa va binecuvinteze cu tot ce va doriti fiecare !

Fiti iubite,i

Sa aveti parte, de o zi cu adevarat duhovniceasca plina de caldura ,liniste si bucurii.

“Inima infranta Dumnezeu nu o va urgisi!”

SNsYMryywg2UwxJNVAcTI-ZQVqYRiGxBd11EJsubO8g-mopDRz9fcA8K3AUBaXYp

Despre anitanna

Incerc sa redescopar placerea unei actiuni zilnice,cum ar fi aceea de a sta in fata calculatorului, a ma plimba, a citi, a privi lumea din jur,a iubi,dar fara a crede ca este ceea ce pot obtine mai mult de la viata! Am invatat ca viata trebuie traita din plin, cel ce nu calatoreste,nu citeste,nu stie sa asculte muzica, nu iubeste,cel ce evita emotiile care ne invata ochii sa straluceasca si sufletul sa vibreze,e condamnat la moarte!
Acest articol a fost publicat în Raspunde. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la CALENDARUL ZILEI DE 18 MAI 2020 :

  1. anitanna zice:

    Astazi,citim si ascultam :
    Psalmul 106
    1.Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui.
    2.Să spună cei izbăviţi de Domnul, pe care i-a izbăvit din mâna vrăjmaşului
    3.Din ţări i-a adunat pe ei, de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi.
    4.Erau flămânzi şi însetaţi; sufletul lor într-înşii se sfârşea;
    5.Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor i-a izbăvit pe ei
    6.Şi i-a povăţuit pe cale dreaptă, ca să meargă spre cetatea de locuit.
    7.Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor.
    8.Că a săturat suflet însetat şi suflet flămând a umplut de bunătăţi.
    9.Şedeau în întuneric şi în umbra morţii; erau ferecaţi de sărăcie şi de fier,
    10.Pentru că au amărât cuvintele Domnului şi sfatul Celui Preaînalt au întărâtat.
    11.El a umilit întru osteneli inima lor; slăbit-au şi nu era cine să le ajute;
    ……………………………………

    *Vedea-vor drepţii şi se vor veseli şi toată fărădelegea îşi va astupa gura ei.
    *Cine este înţelept va păzi acestea şi va pricepe milele Domnului.
    sursa:www.bibliaortodoxa.ro

    Apreciază

  2. anitanna zice:


    „Prietenul este iertat mai greu decat dusmanul”
    Fiedrich Nietzsche
    Te indemn sa ai suficienta dragoste in tine ca sa poti sa fii fericit si cel mai puternic om din lume…
    spunea Dr.Emmet Fox…candva!
    ………………
    Sa fiti …IUBIRE !
    Ca sa poti si azi sa mangai,sa alini
    Nu exista mai bun medicament decat cateva cuvinte spuse sincer,din suflet:
    sunt langa tine ,te rog sa nu-ti fie frica,vom trece si peste asta…dar oare mai depind de noi toate astea care se petrec in fata ochilor nostri?/
    Voi avea grija de tine…!
    …. nu te voi lasa…!
    mai sunt valabile ????
    O zi cu drag!

    Apreciază

BUN VENIT IN CAFENEAUA NOASTRA !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.