MA UIT,ASTEP…POATE CA VINE !?


U-kQFrbrtNe7uJaVsAqBECL9nmQTDmjIxPjBwG2XRs4K6x1jG6Yir2ERNFRFrE4EBR6skDLsUou2GjfcnbYBnyyx5jS4QgJ_Y4egdWgcIoiEO-F2ENp0UA==

MAMI,dar bunica de ce nu mai vine pe la noi????

                                 Ori de ce nu ne ducem noi pe la ea???
                                                       Te-ai suparat pe ea ori ea pe noi???

    IMI ESTE TARE DOR DE EA SI DE BUNUL !
17949910U-kQFrbrtNe7uJaVsAqBECL9nmQTDmjIxPjBwG2XRs4K6x1jG6Yir2ERNFRFrE4E

Despre anitanna

Incerc sa redescopar placerea unei actiuni zilnice,cum ar fi aceea de a sta in fata calculatorului, a ma plimba, a citi, a privi lumea din jur,a iubi,dar fara a crede ca este ceea ce pot obtine mai mult de la viata! Am invatat ca viata trebuie traita din plin, cel ce nu calatoreste,nu citeste,nu stie sa asculte muzica, nu iubeste,cel ce evita emotiile care ne invata ochii sa straluceasca si sufletul sa vibreze,e condamnat la moarte!
Acest articol a fost publicat în Raspunde. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la MA UIT,ASTEP…POATE CA VINE !?

  1. anitanna zice:

    Se intampla uneori… Sa nu iti mai poti tine in frau emotiile, sa le dai drumul, sa plangi, sa strigi, sa razi si sa-ti fie teama de ce poate iesi din tine…
    Da-le drumul!
    Desi,acum nu te poate auzi,vedea…nimeni…
    ……………………..
    Si se intampla uneori…
    Sa nu intelegi de ce ti se intampla tocmai tie toate astea, sa cauti in zadar explicatii si sa nu le gasesti. Accepta ceea ce se intampla asa cum este!
    Ai rabdare,increde-te !
    ROAGA-TE !
    …………………………..
    Si se intampla uneori… Sa nu se intample nimic! Zambeste!
    Dar,mai greu asta…fiindca iata ca se intampkla ce nici nu ne-am inchipuit!
    STAM IN CASA !
    Imaginile de pe blog sunt luate de pe Google!




    Apreciază

  2. anitanna zice:

    Sa ne reamintim, doar pentru nostalgici …

    Apreciază

  3. anitanna zice:

    „E cald. Primăvara zâmbește din florile livezii de zarzări, ce împresoară bisericuța uitată din fundul mahalalei pustii. Deasupra crengilor albe, ca de zăpadă, crucea de abia se ițiește într’o sclipire; iar glasul clopotului se împrăștie duios. E în Vinerea Patimilor. Ușile pridvorului sunt deschise larg în lături, ca și ferestrele pronaosului. Cu capul înclinat pe piept, cu fruntea încinsă de spini, cu manile și picioarele pironite, Hristos zâmbește, amar și iertător, din mijlocul bisericii. Două lumânărele de ceară picură în răstimpuri, lacrimile lor fierbinți, care se scurg de se ’ncheagă pe trupul chinuit. Câteva rândunele intră și sboară spre cuiburile lipite de marginea cafasului. Miroase a tămâie și a floare. Altarul de abia se deslușește, cu chipurile șterse ale sfinților, ce privesc ca dintr’o lume de vis. În strana din dreapta un dascăl cetește somnoros. Și în curte, pe lespezile spălate de ploi, printre crăpăturile cărora troscotul își întinde vițele, se aude arare câte un pas târâit al vreunei bătrâne drept credincioase; au venit trei. Mărunțele, aduse de șale, pierdute în cațaveici, șchioapătă toate spre sfânta cruce; se opresc, bat mătănii, își mișcă buzele repede și lăcrămează. Apoi stau cu fruntea lipită de rogojina roasă, în vreme ce rândunelele se încrucișează, ciripind, pe deasupra, culcând în sborul lor nebunatic, flăcările celor câteva lumânări ale policandrului. Perdeaua din ușa altarului se trage la o parte și preotul, cu barba albă ca și primăvara de afară, blagoslovește. Băbuștele se ridică și merg la împărtășit. În ușă se ivește chipul mătușii Sultana, aducându-și strănepotul, pe Iliuță, de mână. Bătrâna se oprește și îndeamnă copilul:
    – Iliuță, puiule, fă cruce… Așa… zi după bunica: În numele
    tatălui.
    – În numele tatălui.
    – Și-al fiului.
    – Si-al fiului.
    – Și-al sfântului duh. Amin.
    – Și-al sfântului duh. Amin.
    – Așa sufletul bunicii. Hai, de-i săruta crucea, că doar ești mare; ai patru ani.
    Și o iau încet înainte. Băiețelul, cu ochii mari, albaștri și speriați, cu părul încâlcit, rămâne mai în urmă, par’că îi e frică. Bunica îl îmbie după ea. Când ajung în fața crucii se opresc. Bătrâna se închină. Iliuță se uită bine, bine, și trage pe bătrână de mână, să o întrebe la ureche:
    – Bunicuțo, de ce stă oare sfântul – așa, pedepsit?
    Bătrâna îl alintă, și-i răspunde:
    – L-au pironit jidovii pe cruce, suflețelule; îi plin de sânge și de răni. Hai, de-l sărură și te roagă.
    Și tremurând, îl ridică în brațe. Copilul privește la chipul firav, la picăturile de sânge de pe frunte, și își amintește că așa, rănit, nu mai văzuse decât pe Gheorghiță, băiatul diaconului, când îl lovise un altul cu piatră. Ca și atunci buzele i se strâng pungă, și-i vine să plângă. Apoi se pleacă, și, ușor, cu mânușița, desmeardă fruntea îndurerată a Celui răstignit și-l mângâie:
    – Săracul!… Săracul!
    Și-l sărută.
    În clipa aceasta scapără o lumină tainică, strălucitoare, de se rumeni întreaga biserică. Bătrâna, orbită, își întoarse privirea înspre fereastra, pe unde-și închipuia că năvălise soarele; dascălul alergă la mucarniță, crezând că se încinsese cumva flăcările lumânărilor din policandru. Numai copilul simți pe obraz o sărutare caldă, ca de mamă. Când îl lăsă jos, voi par’că să spuie ceva bătrânei, dar nu mai știu ce anume.
    Și eși, cum venise, de mâna bunicăi. Iar din ușă mai întoarse capul, și zâmbi cuiva, – unui chip, care nici lui, ci doar numai sufletului lui se arătase.”

    Emil Gârleanu- „Vinerea patimilor”

    Apreciază

BUN VENIT IN CAFENEAUA NOASTRA !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.