


Astazi este zi aliturgica…este Sfanta si Marea VIneri si in Bisericile ortodoxe se savarseste DENIA PROHODULUI DOMNULUI>! !
In calendar astazi:
Sf Sfintit Mc.Simeon,Episcopul Persiei
Psalmul 76
1. Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Dumnezeu şi a căutat spre mine.
2. în ziua necazului meu pe Dumnezeu am căutat; chiar şi noaptea mâinile mele stau întinse înaintea Lui şi n-am slăbit; sufletul n-a vrut să se mângâie.
3. Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu şi m-am cutremurat; gândit-am şi a slăbit duhul meu.
4. Ochii mei au luat-o înainte, treji; tulburatu-m-am şi n-am grăit.
5. Gândit-am la zilele cele de demult şi de anii cei veşnici mi-am adus aminte şi cugetam;
6. Noaptea în inima mea gândeam şi se frământa duhul meu zicând:
7. Oare, în veci mă va lepăda Domnul şi nu va mai binevoi în mine?
8. Oare, până în sfârşit mă va lipsi de mila Lui, din neam în neam?
9. Oare, va uita să Se milostivească Dumnezeu? Sau va închide în mâinile Lui îndurările Sale?
10. Şi am zis: Acum am început să înţeleg; aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt.
11. Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului şi-mi voi aduce aminte de minunile Tale, dintru început.
12. Şi voi cugeta la toate lucrurile Tale şi la faptele Tale mă voi gândi.
13. Dumnezeule, în sfinţenie este calea Ta. Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni!
14. Cunoscută ai făcut între popoare puterea Ta. Izbăvit-ai cu braţul Tău poporul Tău, pe fiii lui Iacob şi ai lui Iosif.
15. Văzutu-Te-au apele, Dumnezeule, văzutu-Te-au apele şi s-au spăimântat şi s-au tulburat adâncurile.
16. Glas au dat norii că săgeţile Tale trec.
17. Glasul tunetului Tău în vârtej, luminat-au fulgerele Tale lumea, clătinatu-s-a şi s-a cutremurat pământul.
18. În mare este calea Ta şi cărările Tale în ape multe şi urmele Tale nu se vor cunoaşte.
19. Povăţuit-ai ca pe nişte oi pe poporul Tău, cu mâna lui Moise şi a lui Aaron.
De ce citim Psalmul 76 ?
76 (77) Cand nu exista intelegere reciproca intre parinti si copii, ca Dumnezeu sa-i lumineze, ca astfel copii sa asculte de parinti si parintii sa arate dragoste.
…………………
77 (78) Pentru ca Dumnezeu sa ii lumineze pe cei ce imprumuta, ca sa nu ii apese pe semenii lor pentru datorie, si ca sa fie milostivi.
78 (79) Pentru ca Dumnezeu sa ocroteasca satele de pradarea si furaciunea ostirii vrajmase.
79 (80) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca pe cel al carui chip se umfla si il doare tot capul.
80 (81) Pentru ca Dumnezeu sa aiba grija de cei saraci ce sunt in nevoie si necaz si sunt abatuti din pricina saraciei.
……………..
Va doresc o zi binecuvantata in rugaciune si asteptare fiindca…HRISTOS A INVIAT si viata noua ne-a dat !
Nu uitati .. ca ,o zi buna incepe cu o rugaciune, aprinderea candelei ,multumirile fiecareia pentru toate cate le primim in viata si apoi…o cafea alaturi de cei dragi in liniste,cu credinta si asteptare… !
STAM IN CASA !
Binecuvantari de SUS ,ceresti de sanatate si rabdare sa aveti peste domniile voastre care cititi acum si peste familiile minunate ,cei dragi aflati la departare…Ne este tare DOR…si doare !
Doamne,intareste-ne in credinta si ascultare !
Sa fiti iubite(i) si IUBIRE !
|
Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa și să vă aducă numai armonie, fericire și multă iubire.
Holy feast of the Resurrection bring you the four divine mysteries: trust, light, love, hope. Happy Easter!


Iisus Hristos a Înviat
Din somn se scoală întregul sat
În miezul tămâios al nopţii
Şi clopotele toate bat
De se trezesc din gropi şi morţii.
Cu sufletul gătit de sărbătoare
Şi inima de slavă plină
Cu ouă roşii-n buzunare
Ne-ncolonăm ca să primim lumină.
Trecut-au zilele de plângeri
Şi Postul Mare-i terminat
S-aude-n ceruri glas de îngeri:
Iisus Hristos a Înviat !
poezie de Girel Barbu
Paște fericit,oameni buni si dragi trecatori prin cafeneaua noastra de suflet !
Sa ne pregatim sufletele ,trupurile pentru..INVIEREA CEA DIN MORTI A MANTUITORULUI !
…………………….
Pastele este o promisiune pe care Dumnezeu o reinnoieste in fiecare primavara. Fie ca promisiunea de Paste sa va umple inima de pace si bucurie! Paste fericit, tuturor! Hristos a inviat !
ApreciazăApreciază
Liniste,atat de multa liniste peste tot.. Am nevoie de ea,de cerul incovoiat ca un arc peste timp peste toate cate ma asteapta si astea ca dar a lui Dumnezeu !!?
O zi cu pace,cu lumina si cu multa dragsote!
este o zi de vineri…Ziua,Noaptea in care cantamm PROHODUL DOMNULUI in bisericile ortodoxe;o zi si o noapte trisata…HRISTOS A FOST RASTIGNIT si si-a dat DUHUL !…
Urmeaza cateva ore de dureri,mahniri si asteptari…dar..HRISTOS VA INVIA !Pentru noi…pentru a ne da viata !
HRISTOS A INVIAT se canta tot anul in biserici si o spun si eu ,in acest moment din zi… Mai avem cateva ore pana la INVIEREA SA ! !
Avem nevoie de frumusețe si lumina în viața noastră.
De vorbe care să conteze.
De fapte,
De lumină
De adevăr.
Avem nevoie de entuziasm în viața noastră.
De bogăție spirituală.
De energie și voie bună.
De CREDINTA .
De oameni cu suflet cald și sincer.
Toate luptele noastre împotriva greutăților vieții ne duc undeva.
Bucură-te de ziua de azi !
De viață !
Nu trăi în așteptarea zilelor mai bune, ci profită de cele care ti-au fost date pentru a le transforma în ceva minunat.
O vinere binecuvantata,prieteni virtuali !
ApreciazăApreciază