NU-I ASA ?



Nu-i asa ca traim cu imprsia um c… 😛 😕 Ori…
ne trezim că a mai trecut o zi, a mai trecut o noapte, a mai trecut un an din viața noastră, fără a încerca să dăm un sens, să-i dăm valoare. Ziua de azi trebuie privită sub spectrul întregii vieți. Se spune că numai de noi depinde ca amintirile noastre să fie frumoase. Și așa este. Experiența poate fi și negativă, dar asta nu ar trebui să ne dea înapoi de la țelul nostru. Zilele pot fi și urâte, cenușii, reci și solitare, dar depinde de noi să găsim ceva frumos în fiecare din acestea. Strălucirea, puritatea, frumusețea este adânc inserată în inime noastre. Dacă sufletul vede dincolo de ” urâțenia ” și ” murdăria ” vieții , va ști să rămână la fel de tânăr și puternic pentru totdeauna.
Dacă inima noastră mai poartă încă parfumul speranței și al credinței, acestea ne va încălzi interiorul pentru întreaga viață. Numai reușind să dăm un sens vieții noastre, numai încercând să vedem partea frumoasă a vieții, numai trăind și simțind fiecare zi , putem spune la final că am avut o viață cu adevărat plină și extraordinară.
Trăiește fiecare zi ca și cum nu ar exista ” mâine ”.
Trăiește-o curat, simplu, cu iubire, credință, generozitate și armonie.
Trăiește-o ca pe un dar unic, dă-i însemnătate, oferă-i momente de vis, fă-o să simtă că-ți aparține și că este un dar binecuvântat pentru tine.

sursa:Bibi M
………………………………………………………………………………….

Despre anitanna

Incerc sa redescopar placerea unei actiuni zilnice,cum ar fi aceea de a sta in fata calculatorului, a ma plimba, a citi, a privi lumea din jur,a iubi,dar fara a crede ca este ceea ce pot obtine mai mult de la viata! Am invatat ca viata trebuie traita din plin, cel ce nu calatoreste,nu citeste,nu stie sa asculte muzica, nu iubeste,cel ce evita emotiile care ne invata ochii sa straluceasca si sufletul sa vibreze,e condamnat la moarte!
Acest articol a fost publicat în video si imagini cu text. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la NU-I ASA ?

  1. anitanna zice:


    „Unii concep viata ca un rau,in voia caruia nu ai decat sa te lasi,ca sa ajungi la tarmuri inflorite.
    Altii o concep ca un curent,in susul caruia trebuie sa inoti voiniceste cu speranta indoielnica de a ajunge la un mal aspru,
    unde sa-ti odihnesti capul obosit .”
    Garabet Ibraileanu
    Binecuvantari dragi!

    Apreciat de 1 persoană

  2. anitanna zice:


    GANDURI,NAVALNICE GANDURI… 😕
    Viata se duce odata cu trecerea anilor…. si constati ca la sfarsit de drum ramai cu ce ai adunat o viAta in suflet mai ales…ca lucrurile materiale nu sunt ale tale .
    Cand pleci din asta lume nu iei nimic cu tine… 😛
    …………………………………….

    Fii fericit cat ai cu cine sa traiesti,
    Si pe acea persoana sa nu o ranesti.
    Fii fericit chiar de ramai sarac,
    Iubire daca ai,vei fi cel mai bogat.
    Fii fericit sa-i bucuri pe cei din jurul tau,
    Si-n viata niciodata nu-ti va merge rau!
    SA AVETI O ZI CU NOROC!

    Apreciat de 1 persoană

  3. antoaneta52 zice:

    Adevarat, frumos!!!!

    Apreciază

Bun venit !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.