CALENDARUL ZILEI:29.05.2019 „Întotdeauna roagă-te ca ochii tăi să vadă lumina din viaţa oamenilor, inima ta să aibă puterea de a ierta răul, mintea să uite ce nu a fost bine, iar sufletul să nu-şi piardă speranţa. ” citat din Ier.Hrisostom Filipescu


 

T0GalCAc6VN4L_Kc78Sth1JGT3Bot2mD-9fVWEbTXtn9rK5oDeGAGA_zpsojfkputf (1)r0evx611

Astazi ,MIERCURI ,29 .05.2019 ,in calendarul ortodox:

Odovania injumatatirii Cincizecimii;
Sf .Mc. Teodosia fecioara;29relig_5
Sf.Sfintit Mc.Olivian
Dezlegare la peste.Un articol de: Arhid. Ştefan Sfarghie – 29 Mai, 2019
Muceniţa Teodosia era din oraşul Tir, din Fenicia. În anul 308, pe când se afla în Cezareea Palestinei, a mers la palatul dregătorului Urban, la temniţa unde erau înlănţuiţi creştinii, şi-i îmbărbăta pe aceştia pentru suferinţele lor pentru numele Mântuitorului Iisus Hristos. Istoricul Eusebiu de Cezareea (265-339), care a văzut mucenicia Sfintei Teodosia, scrie: „Prelungindu-se până la cinci ani prigonirea creştinilor de către păgânii închinători la idoli, în ziua a doua a lunii aprilie, chiar la praznicul Învierii Domnului, în cetatea noastră, adică în Cezareea Palestinei, o fecioară credincioasă, de neam din Tir, care nu avea încă 18 ani, s-a apropiat de cei legaţi pentru Hristos şi le grăia lor cu îndrăzneală despre Împărăţia lui Dumnezeu. Apoi, le-a urat de bine, rugându-i să o pomenească şi pe ea înaintea Domnului, când vor sta în faţa lui Dumnezeu, după sfârşitul nevoinţei lor muceniceşti. Iar ostaşii care păzeau, auzind pe fecioară grăind asemenea cuvinte celor legaţi pentru Hristos, au prins-o ca şi cum ea ar fi făcut un mare rău, şi au dus-o la dregătorul Urban. Acesta a poruncit să o întindă pe roată şi să-i sfâşie coastele şi sânii cu ghiare de fier, până la oase. Sfânta a suferit toate aceste chinuri cu bucurie, iar dregătorul văzând-o că încă este vie a poruncit să fie aruncată în mare şi înecată. Şi astfel s-a mutat la Domnul.

sursa:www.ziarullumina.ro

 

Despre anitanna

Incerc sa redescopar placerea unei actiuni zilnice,cum ar fi aceea de a sta in fata calculatorului, a ma plimba, a citi, a privi lumea din jur,a iubi,dar fara a crede ca este ceea ce pot obtine mai mult de la viata! Am invatat ca viata trebuie traita din plin, cel ce nu calatoreste,nu citeste,nu stie sa asculte muzica, nu iubeste,cel ce evita emotiile care ne invata ochii sa straluceasca si sufletul sa vibreze,e condamnat la moarte!
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la CALENDARUL ZILEI:29.05.2019 „Întotdeauna roagă-te ca ochii tăi să vadă lumina din viaţa oamenilor, inima ta să aibă puterea de a ierta răul, mintea să uite ce nu a fost bine, iar sufletul să nu-şi piardă speranţa. ” citat din Ier.Hrisostom Filipescu

  1. anitanna zice:

    MY LIFE
    Port în suflet pe toți, mă rog pentru toată lumea, iubesc. Nu împart eu dreptatea. Nu stabilesc eu cine merită și cine nu, cine este vrednic și cine nevrednic este. Nu judec ca să nu fiu judecat. Sau viaţa mă învaţă ca să nu judec, chiar dacă sunt judecat. Iubesc, chiar dacă nu sunt iubit. Iert ca să primesc Iertarea. Mângâi. Îmbrățișez. Las pe Dumnezeu să aleagă. Nu aleg eu în locul Lui, nici măcar în rugăciune. Dumnezeu să ne ierte pe toţi, de oriunde şi oricâţi suntem. Sunt un alt Adam ce a ieșit din Rai afară și caut drumul spre Acasă…
    …………………………………
    citat din Hrisostom Filipescu

    Apreciază

  2. anitanna zice:



    ASA CA…. NU UITATI… 😕
    De cele mai multe ori un om are mai multe caractere: unul pe care-l crede el, altul pe care i-l da publicul si un al treilea pe care nici
    unul, nici altul nu-l pot deslusi niciodata, si care e cel adevarat.


    Dar va veni o vreme cand o clipa impreuna e mai adanca decat marea si mai linistitoare decat toate promisiunile lumii , aceea e clipa cand a iubi si a fi iubit danseaza pe aceeasi melodie , fara sa oboseasca ..

    Apreciază

BUN VENIT IN CAFENEAUA NOASTRA !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.