CALENDARUL ZILEI :


 

 


Viaţa unei sfinte mai puţin cunoscută:
EUGENIA :

20 Decembrie 2013 :
Cu o zi înainte de Naşterea Domnului, în calendarul nostru este pomenită Sfânta Muceniţă Eugenia, originară din Roma, care a trăit în primele secole creştine, când încă nu era liberă credinţa în Hristos, iar cei care se manifestau drept creştini erau omorâţi. Părinţii sfintei, primind de la împărat sarcina să plece în Alexandria la o înaltă dregătorie, au luat-o cu ei şi pe fiica lor Eugenia. Dar fata, fiind deja credincioasă în Hristos, şi-a părăsit părinţii în vremea când erau în Alexandria şi s-a botezat creştină. Nespunând nimănui, s-a dat bărbat, purtând haine bărbăteşti şi tunzându-se, şi s-a aşezat într-o mănăstire unde a vieţuit ascetic, încât după un timp „monahul“ Eugeniu ajunsese vestit pentru viaţa sa sfântă.

Pentru această vieţuire a fost aşezat de către fraţi ca stareţ, şi astfel a ajuns păstorul obştei, neştiind nimeni secretul său.

Însă a apărut după o vreme ispita sub forma unei femei care s-a îndrăgostit de călugărul cel luminos. Această femeie, pe nume Melantia, după ce a încercat să-l atragă pe stareţ în păcatul trupesc, şi nu a reuşit, l-a calomniat, afirmând în faţa prefectului – care era chiar tatăl Eugeniei – că fusese necinstită de către stareţul Eugeniu şi că în mănăstire se petreceau lucruri necuviincioase.

Pentru a nu fi necinstită haina monahală şi fraţii ei de mănăstire, Sfânta Eugenia a dat dovada supremă că cele spuse de Melantia erau doar minciuni, arătând în faţa tuturor că este femeie.

După acest episod, şi prefectul, tatăl sfintei, a trecut la creştinism, a avut o viaţă duhovnicească şi a murit muceniceşte, iar Sfânta Eugenia s-a întors la Roma împreună cu mama ei. Din ordin împărătesc s-a cerut tuturor să aducă jertfe idolilor, dar sfânta nu a vrut şi a primit moartea mucenicească.
sursa:www.ziarullumina.ro

Reclame

Despre anitanna

Incerc sa redescopar placerea unei actiuni zilnice,cum ar fi aceea de a sta in fata calculatorului, a ma plimba, a citi, a privi lumea din jur,a iubi,dar fara a crede ca este ceea ce pot obtine mai mult de la viata! Am invatat ca viata trebuie traita din plin, cel ce nu calatoreste,nu citeste,nu stie sa asculte muzica, nu iubeste,cel ce evita emotiile care ne invata ochii sa straluceasca si sufletul sa vibreze,e condamnat la moarte!
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la CALENDARUL ZILEI :

  1. anitanna zice:

    LA MULTI ANI,TUTUROR CELOR CARE PURTATI NUMELE SFINTEI DE ASTAZI !
    EUGENIA !

    Apreciat de 1 persoană

  2. anitanna zice:

    Nasterea Domnului sa va gaseasca cu sufletele linistite, pline de bucurie, cu mesele imbelsugate si copiii sanatosi, sa aveti parte de tot ce e mai bun si curat in viata, gandul bun sa va insoteasca pretutindeni, zambetul sa nu va dispara niciodata de pe buze.
    C R A C I U N    F E R I C I T !

    Sa fiti binecuvantati(e)  !

    Apreciază

  3. antoaneta52 zice:

    Multumim Anita, DOresc intregii familii , sanatate, bucurii si fericire langa cei dragi, Va pup
    Induiosatoare poveste SF Mucenice Eugenia, Nu o stiam, multumesc.
    Buna, buna seara la Mos Ajun!!!!!!

    Apreciază

  4. Corina zice:

    Sarbatori cu sănătate si in lumina !
    La multi ani !

    Apreciat de 1 persoană

  5. Corina zice:

    Multumesc mult anita !
    Interesanta poveste biblica !

    Apreciat de 1 persoană

Daca doresti...poti scrie ceva !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.