Toamnă
A mai trecut o toamnă după toamnă
Şi tot aşa vreo zece ani la rând
De mult n-ai mai văzut zăpadă doamnă
Vezi zi şi noapte frunzele căzând.
Prin parc trec paşi nepăsători şi toate
Îmi par desprinse parcă din trecut
A mai trecut o toamnă şi-ncă-o toamnă
Deşi ninsoare-n barbă aş fi vrut.
Aş vrea din urmă moartea să ne-ajungă
Dar vom trăi bătrâni, la infinit
Aceeaşi viaţă nepermis de lungă
Aceeaşi toamnă fără de sfârşit.
poezie de Mihail Mataringa (3 mai 2004)
Buna ,dragilor si poate ca eprea matinal pentru un tangou…de dansat,dar de ascultat nu as crede !
Imaginati-va ca va si vedeti…dansand pe acest ritm de tangou precum Al Pacino în acel epocal si minunat film „Scent of a woman”,ori cine va place… ❤ mai sunt si alti artisti renumiti in ipostaze asemanatoare,imi scapa numele lor in acest moment.. 😀
Poate ca ma completati voi !?
Mary,draga mea,iti simt lipsa in aceste clipe !
Tu erai cea care veneai cu ajustarile si completarile cu noi informatii .. 😕 😛
Sa fii iubita,sanatoasa si acolo unde te afli acum si sa ai numai bine !
ApreciazăApreciază
Frunza de toamna incepe sa cada
si lin coboara iar la pamint,
Natura se schimba lasind sa vada
pe orisicine ca iarna e-nprag.
O viata aceasta, ce repede zboara
precum o barca e dusa de val.
Si-norice clipa tot mai departe,
barca vietii pluteste-n ocean!
Frunzele toamnei, lin se coboara
lasind in suflet regretul amar.
Frumos, melodios, linistitor…
Tradus din limba rusa de: Alexandra Vorosan
………..
ApreciazăApreciază
E-atâta frig în mine, -ncât îmi zic,
ca o livadă toamna: «Oare n-am visat
c-a fost frumos şi vară,-n vreme ce nimic
din toate-acestea nu s-a întâmplat?»
Dar sufletul, întocmai ca livada,-i greu
de ramuri frânte, frunze putrede şi spini,
sunt semne că n-a fost la mijloc visul meu,
ci-aievea dragostea trecu, lăsându-ne străini.
Sau poate şi mai rău: iubirea, ca o floare,
şi-a scuturat petalele pe jos,
şi dorul, fructul ei cel veninos,
se coace-acuma liniştit la soare.
ApreciazăApreciază
…….totusi…vine toamna !?
Nu-i asa?
SFÂRŞIT DE VARĂ
Dacă liniştea pădurii adormite
Nici o veste de-altădată nu-ţi trimite
Şi pe freamăte pornite de departe
Nu te-ajunge glas de dincolo de moarte,
Vin’ cu mine să ne pierdem în zadar
Printre galbenele rarişti de stejar,
Cu sfioase campanule şi sulfine,
Pe cărări pe unde nimeni nu mai vine.
Dulce zumzet somnoros şi ireal
Să ne cheme spre poienile din deal.
Taina liniştii înalte să ne fure
Prin cotite luminişuri de pădure
Şi la umbră să ne-mbie mai târziu
O clopotniţă de aur străveziu,
Legănând deasupra creştetelor noastre
Licuricii înălţimilor albastre…
Fără gânduri, ca-ntr-un somn abia deschis,
Să trăim în clipe lungi acelaşi vis.
Foi uscate-n jurul tău să cadă rar,
La ureche să-ţi descânte un bondar
Şi cum stai cu ochii-nchişi pe jumătate,
Soare galben printre ramuri nemişcate
Să-ţi învăluie-n tăcere şi-n lumină
Fruntea mică de domniţă bizantina…
…………………………………..
continuare la sursa:Google
ApreciazăApreciază