CALENDARUL ZILEI DE 17.07.2018 :


 


Buna dimineata cu speranta si cu tot ce poate fi mai bun in aceasta zi de marti,cu triumf si multa credinta in suflete  !
Astazi,in calendarul ortodox::
+Sf.Mare Mc.MARINAsf_marina_84244500Sfânta Mare Muceniţă Marina a trăit în Antiohia Pisidiei, fiind fiica unui oarecare Edesim, slujitor al idolilor păgâni. Murind mama sa, Marina a fost încredinţată unei femei din afara cetăţii, să o crească. La vârsta de 12 ani a aflat de la creştinii din sat despre Hristos, dorind să primească şi ea cununa muceniciei. Ajungând la 15 ani, a fost pârâtă la dregătorul cetăţii, Olibrie, că nu se închină idolilor. După ce a fost prinsă şi închisă, dregătorul a chemat-o la judecată. Minunându-se de frumuseţea ei, i-a cerut să-i fie soţie, dar pentru că nu a renunţat la Hristos, a fost supusă la chinuri. Mulţi păgâni au crezut în Hristos şi au fost apoi ucişi pentru că i-a impresionat tăria cu care Sfânta Marina a rezistat în faţa chinurilor. În final, pornindu-se cu mânie, dregătorul i-a tăiat capul Sfintei Mari Muceniţe Marina.
(Diac. George Aniculoaie)
sursa:www.ziarulumina.ro
+Sf.Ier.Eufrasie al Ionopolei.Gavriil---tefan-Savaitul---i-Sara (1).jpg

Psalmul 2
1. Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat deşertăciuni?
2. S-au ridicat împăraţii pământului şi căpeteniile s-au adunat împreună împotriva Domnului şi a unsului Său, zicând:
3. « Să rupem legăturile lor şi să lepădăm de la noi jugul lor ».
4. Cel ce locuieşte în ceruri va râde de dânşii şi Domnul îi va batjocori pe ei!
5. Atunci va grăi către ei întru urgia Lui şi întru mânia Lui îi va tulbura pe ei;
6. Iar Eu sunt pus împărat de El peste Sion, muntele cel sfânt al Lui, vestind porunca Domnului.
7. Domnul a zis către Mine: „Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut!
8. Cere de la Mine şi-Ţi voi da neamurile moştenirea Ta şi stăpânirea Ta marginile pământului.
9. Le vei paşte pe ele cu toiag de fier; ca pe vasul olarului le vei zdrobi!”
10. Şi acum împăraţi înţelegeţi! Învăţaţi-vă toţi, care judecaţi pământul!
11. Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur.
12. Luaţi învăţătură, ca nu cumva să Se mânie Domnul şi să pieriţi din calea cea dreaptă, când se va aprinde degrab mânia Lui! Fericiţi toţi cei ce nădăjduiesc în El.
sursa:www.bibliaortodoxa.ro
Psalmul 2,semnificatie: – Pentru ca Dumnezeu sã îi lumineze pe cei ce se duc la întâlniri și soboare.
sursa: https://www.porunca iubirii.ro

Celor care purtati numele Sfintilor de astazi,La multi si binecuvantati ani !
Celor dragi plecati de langa noi, ne rugam pentru iertarea de pacate si odihna lor vesnica !
Dumnezeu sa-i ierte si odihneasca in liniste si pace !

Reclame

Despre anitanna

Incerc sa redescopar placerea unei actiuni zilnice,cum ar fi aceea de a sta in fata calculatorului, a ma plimba, a citi, a privi lumea din jur,a iubi,dar fara a crede ca este ceea ce pot obtine mai mult de la viata! Am invatat ca viata trebuie traita din plin, cel ce nu calatoreste,nu citeste,nu stie sa asculte muzica, nu iubeste,cel ce evita emotiile care ne invata ochii sa straluceasca si sufletul sa vibreze,e condamnat la moarte!
Acest articol a fost publicat în Raspunde. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la CALENDARUL ZILEI DE 17.07.2018 :

  1. anitanna zice:
    In tot ce faceti, lasati un strop din voi, multa bunatate, o bataie de inima si gândul cel bun. Uneori, oamenii cad în abisuri adânci, iar de acolo numai lumina faptelor bune si iubirea ne pot arata calea înapoi, catre noi…

    Prieten drag,virtual ,de oriunde ai fi din lumea larga…
    Bun venit si sa ai o zi de MARTI  cu mangaiere si in nunate de  roz !

    Apreciază

Bun venit ! Se poate comenta !

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s