CALENDARUL ZILEI de 18.05.2018



BUN VENIT !

Iti doresc ca LUMINA LUI DUMNEZEU sa straluceasca peste viata ta,tu care citesti  acest topic.. !
Sa fii iubit(a) si IUBIRE !

HRISTOS S-A INALTAT !

DFk17ifoLJ3ZtpQ7TbyjBXjwLd4Q9kRCkiGKjZXatVbCeT0SX7dcQgGOPczoM_Ln.png

Astzi in calendarul ortodox:
Vineri,18 mai,2018:
Sf.Mc.Petru,Dionisie si Paulin

Publicat de Iulian Dumitraşcu 18.05.2018
În timpul persecuţiei împotriva creştinilor a împăratului păgân Deciu (249-251), un tânăr cu numele Petru a fost prins în Lampsac, o cetate aflată în Helespont.

Petru a fost adus la dregătorul Optimus şi silit să jertfească zeiţei Afrodita. Dar nu a vrut să se supună și a mărturisit că nu se poate închina unei zeiţe desfrânate, pentru că este creştin. Drept urmare, Petru a fost supus la chinuri, primind cununa muceniciei prin tăierea capului.

Sfântul Dionisie, probabil din Mesopotamia, era un creştin care a fost închis pentru credinţa în Hristos alături de ostaşii Pavel şi Andrei şi de o creştină, fecioară de 16 ani, cu numele Cristina.

Această Cristina a reuşit să aducă la Hristos pe cei doi tineri care încercau să o necinstească. Din acestă cauză, şi cei doi tineri, şi Dionisie, Andrei şi Pavel au fost ucişi cu petre, iar Sfintei Cristina i s-a tăiat capul.

Sfântul Paulin, care era din Atena, propovăduia Evanghelia lui Hristos alături de Sfinţii Iraclie şi Venedim. Cei trei au fost prinşi şi daţi dregătorului Atenei, care, după ce i-a supus la chinuri, a poruncit să li se taie capetele.
sursa:www.basilica.ro
Astazi…dezlegare la peste
Celor care purtati aceste nume de sfinti…
LA MULTI ANI SANATOSI,IMPLINITI SI FERCITI !

O5sJ8-Usrhckvqb-MpAyR1gpoZdB9_26GaPX46-1AJPZL_eWUOmzZCn5lK8F-oUE.jpg
Bunul Dumnezeu sa va binecuvinteze cu tot ce va doriti fiecare !
Astazi,citim si ascultam ,PSALMUL 106
Psalmul 106
1. Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui.
2. Să spună cei izbăviţi de Domnul, pe care i-a izbăvit din mâna vrăjmaşului.
3. Din ţări i-a adunat pe ei, de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi.
4. Rătăcit-au în pustie, în pământ fără de apă şi cale spre cetatea de locuit n-au găsit.
5. Erau flămânzi şi însetaţi; sufletul lor într-înşii se sfârşea;
6. Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor i-a izbăvit pe ei
7. Şi i-a povăţuit pe cale dreaptă, ca să meargă spre cetatea de locuit.
8. Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor.
9. Că a săturat suflet însetat şi suflet flămând a umplut de bunătăţi.
10. Şedeau în întuneric şi în umbra morţii; erau ferecaţi de sărăcie şi de fier,
11. Pentru că au amărât cuvintele Domnului şi sfatul Celui Preaînalt au întărâtat.
12. El a umilit întru osteneli inima lor; slăbit-au şi nu era cine să le ajute;
13. Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor i-a izbăvit pe ei.
14. Şi i-a scos pe ei din întuneric şi din umbra morţii şi legăturile lor le-a rupt.
15. Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor!
16. Că a sfărâmat porţi de aramă şi zăvoare de fier a frânt
17. Şi i-a ajutat să iasă din calea fărădelegii lor, căci pentru fărădelegile lor au fost umiliţi.
18. Urât-a sufletul lor orice mâncare şi s-au apropiat de porţile morţii.
19. Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor i-a izbăvit.
20. Trimis-a cuvântul Său şi i-a vindecat pe ei şi i-a izbăvit pe ei din stricăciunile lor.
21. Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor!
22. Şi să-I jertfească Lui jertfă de laudă şi să vestească lucrurile Lui, în bucurie.
23. Cei ce se coboară la mare în corăbii, cei ce-şi fac lucrarea lor în ape multe,
24. Aceia au văzut lucrurile Domnului şi minunile Lui întru adânc.
25. El a zis şi s-a pornit vânt furtunos şi s-au înălţat valurile mării.
26. Se urcau până la ceruri şi se coborau până în adâncuri, iar sufletul lor întru primejdii încremenea.
27. Se tulburau şi se clătinau ca un om beat şi toată priceperea lor a pierit.
28. Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor ia izbăvit
29. Şi i-a poruncit furtunii şi s-a liniştit şi au tăcut valurile mării.
30. Şi s-au veselit ei, că s-au liniştit valurile şi Domnul i-a povăţuit pe ei la limanul dorit de ei.
31. Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor!
32. Înălţaii-L pe El în adunarea poporului şi în scaunul bătrânilor lăudaţi-L pe El,
33. Prefăcut-a râurile în pământ pustiu, izvoarele de apă în pământ însetat
34. Şi pământul cel roditor în pământ sărat, din pricina celor ce locuiesc pe el.
35. Prefăcut-a pustiul în iezer de ape, iar pământul cel fără de apă în izvoare de ape,
36. Şi a aşezat acolo pe cei flămânzi şi au zidit cetate de locuit
37. Şi au semănat ţarine şi au sădit vii şi au strâns belşug de roade
38. Şi i-a binecuvântat pe ei şi s-au înmulţit foarte şi vitele lor nu le-a împuţinat.
39. Şi iarăşi au fost împuţinaţi şi chinuiţi de apăsarea necazurilor şi a durerii.
40. Aruncat-a dispreţ asupra căpeteniilor lor şi i-a rătăcit pe ei în loc neumblat şi fără de cale.
41. Dar pe sărac l-a izbăvit de sărăcie şi i-a pus pe ei ca pe nişte oi de moştenire.
42. Vedea-vor drepţii şi se vor veseli şi toată fărădelegea îşi va astupa gura ei.
43. Cine este înţelept va păzi acestea şi va pricepe milele Domnului.
sursa:www.bibliaortodoxa.ro

Fiti iubite,i

Sa aveti parte, de o zi cu adevarat duhovniceasca plina de caldura ,liniste si bucurii.

“Inima infranta Dumnezeu nu o va urgisi!”

 

Despre anitanna

Incerc sa redescopar placerea unei actiuni zilnice,cum ar fi aceea de a sta in fata calculatorului, a ma plimba, a citi, a privi lumea din jur,a iubi,dar fara a crede ca este ceea ce pot obtine mai mult de la viata! Am invatat ca viata trebuie traita din plin, cel ce nu calatoreste,nu citeste,nu stie sa asculte muzica, nu iubeste,cel ce evita emotiile care ne invata ochii sa straluceasca si sufletul sa vibreze,e condamnat la moarte!
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Bun venit !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.