IN ZI DE MARTI…


333759020

Anunțuri

Despre anitanna

Incerc sa redescopar placerea unei actiuni zilnice,cum ar fi aceea de a sta in fata calculatorului, a ma plimba, a citi, a privi lumea din jur,a iubi,dar fara a crede ca este ceea ce pot obtine mai mult de la viata! Am invatat ca viata trebuie traita din plin, cel ce nu calatoreste,nu citeste,nu stie sa asculte muzica, nu iubeste,cel ce evita emotiile care ne invata ochii sa straluceasca si sufletul sa vibreze,e condamnat la moarte!
Galerie | Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la IN ZI DE MARTI…

  1. anitanna zice:

    LA MULTI ANI,ROMANI SI ROMANIE,UNITA!

    Am pus si o melodie poate ca am ales-o intentionat…. sugestiv 😕 ,fiindca ma intreb si eu deseori pentru ce?? De ce??? Se perinda atatia pe aici..ce-i mana,ce fel de dorinte??? Ce cauta fiecare??Ce doreste sa stie si sa gaseasca in aceste pagini ale blogului???Sunt manati de curiozitate?? de invidie???Ori e placerea de a asculta ,citi,vedea o imagine a-si bucura sufletul,privirea si a mai uita de tot uratul de afara?!

    Apreciat de 2 persoane

  2. anitanna zice:

    ‘Daca oamenii care rănesc sau greșesc ar sti ca doar cu o singura floare ar putea sa aducă pacea in suflet si zâmbetul pe buze, cate lacrimi nu ar mai curge degeaba. Întotdeauna va exista un gest, o vorba, un semn prin care oamenii s-ar putea împăca unii cu alții, care cat de simple ar fi ele, valorează mai mult decat toate bogățiile de pe pamant. Liniștea sufleteasca, pacea, iubirea si împăciuirea, sunt inestimabile si valorează mai mult decat orice, pentru ca ele pot sterge in doar câteva clipe lacrimi care au curs mult timp, frământări care păreau nevindecabile, răni dureroase din suflet si tristeti care păreau fara leac. Fii milostiv, fii bun, ai răbdare cu semenii tai, incearca sa le înțelegi tristețile, vorbele, tăcerile si fricile. Fii mereu un exemplu frumos pentru oameni.” Oare cine a spus asta???
    <img src=”http://i64.tinypic.com/2rx9y1e.gif” alt=””>

    Apreciat de 2 persoane

  3. Ileana zice:

    Buna ziua draga mea ! Aici la tine e cald, frumos, e foarte bine 🙂
    Tuturor ce iti trec frumosul prag, le doresc o zi minunata, doar e sarbatoare 🙂 imbratisari si ganduri bune draga mea, pupici ! ❤

    Apreciat de 2 persoane

  4. anitanna zice:

    Povestea ultimei zi în care Iașiul a fost capitală a românilor
    POSTAREA APARTINE LUI,ADI SI DATEAZA DIN 24 ianuarue 2016///

    Făcând naveta între Bucureşti şi Iaşi domnitorul stătea multă vreme la Iaşi, între 1859 şi 1862. Unii bucureşteni îi imputau lipsa, neînţelegând retragerea în Moldova a alesului lor. El dorea să aline durerile iscate de mutarea unor instituţii în capitala de pe malul Dâmboviţei, să menajeze spiritele locale şi să înlăture interpretările răuvoitoare ale consulilor puterilor ostile Unirii. Avea nevoie de linişte pentru a pregăti definitivarea Unirii, recunoaşterea internaţională şi unificarea legilor şi instituţiilor celor două ţări, pentru momentul decisiv.
    Îl ajutau Vasile Alecsandri, bătând la curţile marilor puteri din Paris, Londra şi Torino, pentru recunoaşterea Unirii – călătoriile suportându-le din banii săi, Costache Negri, intervenind cu calm şi răbdare pe lângă Înalta Poartă în acelaşi scop, iar Mihail Kogălniceanu luptându-se în ţară să aşeze reformele şi să învingă opreliştile şi piedicile ce se ridicau mereu în calea marii înfăptuiri. Erau sprijiniţi de Ion şi Dimitrie C. Brătianu, Ion Bălăceanu, Ion Filipescu, bucureşteni, cu toţii ţinând strânsă legătură prin straşnica invenţie a timpului, telegraful, prin care transmiteau mesajele codificate.Iniţiind şi semnând o sumedenie de acte şi decrete „în domneasca noastră reşedinţă, Iaşi“, primind rapoarte şi transmiţând ordine grabnice prin acelaşi telegraf, în fericita zi de 11/23 decembrie 1861 a putut vesti populaţiei întregii ţări acceptarea unificării şi de către Înalta Poartă, prin Firmanul din 20 noiembrie/2 decembrie 1861.
    Cu toate că articolul nr. 1 al Firmanului vedea Unirea „numai în timpul domniei lui Cuza“ şi cerea menţinerea frontierei între Moldova şi Muntenia, domnitorul proclama Unirea definitivă a principatelor dând marea veste – de mulţi socotită incredibilă – pentru care trudise trei ani şi întocmise nenumărate intervenţii şi memorii la marile puteri garante şi susţinătoare (Franţa, Rusia, Anglia, Prusia (Germania), Sardinia) şi demontase intrigile ostile ale antiunioniştilor ce interveneau la cele potrivnice (Turcia şi Austria) aplecat nopţi de-a rândul deasupra biroului din Palatul Domnesc din strada Lăpuşneanu.

    O ştire dureroasă
    „Proclamaţia înălţimii sale către poporul român: Unirea este îndeplinită! Naţionalitatea română este întemeiată! Alesul Vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti dar a o întări. Să trăiască România! Alecsandru Ioan, Iaşi, în 11 decembrie 1861“.În aceeaşi zi, prin mesajul adresat Adunării Elective locale, rostea cuvintele care munceau de multă vreme cugetele multor ieşeni: „Vă convoc, Domnilor, a vă întruni la Bucureşti, împreună cu Adunarea ţărei surori în ziua de 24 ianuarie viitoriu“. Ştirea era de însemnătate uriaşă pentru ţară, dar dureroasă multor moldoveni, căci însemna mutarea capitalei, motiv pentru care, spuneau unii, domnitorul a dorit s-o anunţe mai întâi din „Leagănul Unirii“ şi apoi s-o confirme în primul Parlament al Principatelor Unite. Spiritul naţional şi dorinţa de Unire a tuturor românilor într-o singură ţară erau, însă, dominante. La aflarea veştii, „tot oraşul a dat dovezile cele mai vii de bucurie a sa; toate uliţele erau iluminate, muzicile cântau pretutindeni şi o mulţime de norodu înconjura Palatul principelui, căruia românii datorescu regeneraţia loru, naţională şi falnicul viitoru ce-i aşteaptă“ („Monitorul oficial“, 12 ianuarie 1862).
    Problema capitalei se discutase mult timp în Comisia Centrală de la Focşani şi, deşi mulţi considerau mai rezonabilă aşezarea acesteia pe malul Milcovului (în Focşani), cum se preconizase încă din 1856, s-a ales oraşul Bucureşti, socotind situarea sa în mijlocul viitoarei Românii. La această hotărâre contribuise şi dorinţa moldovenilor de a nu se stârni şi valul antiunioniştilor munteni, opuşi schimbării capitalei. Urmându-şi cursul, Unirea înainta, pas cu pas. Până la mutarea definitivă, mai rămânând la Iaşi unele cancelarii, în locul miniştrilor se numeau, pentru „un timp mărginit“, directori ministeriali. Se eliberau din funcţii şefi de cancelarii, şefi de mese (birouri). Se împachetau documentele curente şi porneau spre Bucureşti care pline cu arhive. Însoţitorii lor, şefii de cabinete şi de birouri, primeau câte o indemnizaţie de 1.000 de lei pentru transport, iar copiştii doar câte 500 de lei.

    Ultima zi de capitală a Iaşilor
    Adânc tulburat, luni, 15 ianuarie 1862, alesul Iaşilor încheia istoria capitalei Moldovei, ieşind îngândurat din Palatul Domnesc şi păşind tăcut printre ostaşii de gardă, din toate schimburile, veniţi să-l petreacă. Urcându-se în poştalionul pe tălpici, cu care pleca spre Bucureşti, unde era aşteptat joi, 18 ianuarie, privea întristat, ca şi acei din jur, coborârea steagului de pe catargul reşedinţei domneşti.Pe strada Lăpuşneanu, pe casa conducătorului boierilor antiunionişti, Neculai Istrati, de vizavi de casa lui Cuza (unde-i acum aşezământul pictorilor), se ridica stindardul Moldovei, îndoliat cu o mare panglică neagră. Strofe mustrătoare din poezia „Moldova în 1857“, adresată de Vasile Alecsandri conservatorilor antiunionişti, apăruseră pe ziduri, împotriva înfăptuitorilor Unirii, alături de afişele cu doliu ce blestemau pierderea capitalei şi condamnarea pe vecie a Moldovei la sărăcie:

    „Blestemul ţării curând să cadă/ Pe capul vostru nelegiuit!
    Blestem şi ură!…Lumea să vadă/ Cât rău în jur aţi făptuit.
    Fie-vă viaţa neagră, amară/ Copii să n-aveţi de sărutat!
    Să n-aveţi nume, să n-aveţi ţară,/ Aici, să n-aveţi loc de-ngropat.
    Şi când pe calea de veşnicie/ Veţi pleca sarbezi, tremurători,/
    Pe fruntea voastră, moartea să scrie:/ Duşmani ai ţării! Cruzi vânzători!“.

    Încercând să compenseze pierderile, Mihail Kogălniceanu făcuse în Parlament mai multe propuneri printre care transformarea Iaşului în Porto Franco, navigabilitatea Prutului, legături economice intense cu Rusia, bănci, fabrici de maşini agricole, toate rămase doar în Dările de Seamă parlamentare.Cu toate că orgoliul fusese atins şi deziluziile erau inerente, populaţia Moldovei era înţelegătoare şi reformele îşi urmau cursul firesc pentru unificarea ţării şi concentrarea puterii la Bucureşti.
    sursa:net
    Traiasca UNIREA!
    La multi ani!

    Apreciat de 1 persoană

  5. anitanna zice:

    Gandurile zilei de marti !…

    ……..

    O profunda meditatie asupra VIETII, IUBIRII, FERICIRII si..TIMPULUI , acest nemilos zeu ce ne guverneaza , implacabil, DESTINUL..
    Din pacate, unii „oameni ” imbatranesc prea devreme (
    sufleteste, spiritual ) si devin intelepti…. Laughing MULT PREA TARZIU..DUPA ce au pierdut, PT TOTDEAUNA, pe acei OAMENI ADEVARATI care le-au daruit, din adancul sufletului, visele, sperantele si idealurile lor, alaturi de care puteau, IN MOD SIGUR, sa descopere ADEVARATA si UNICA IUBIRE si FERICIRE..

    Apreciat de 1 persoană

  6. Adi zice:

    Să ne unim în cuget, în grai şi în simţire…..de iubire,…pe care s-o jucam – dar într-o horă, fraţi!! 😉 La multi ani, de Ziua Unirii! ❤

    Apreciat de 1 persoană

  7. Adi zice:

    Sabia de paradă a lui Cuza

    Există, într-un muzeu, obiecte remarcabile nu doar prin valoarea lor – estetică, artistică, documentară – ci şi prin istoria lor. Un asemenea exponat este reprezentat în Muzeul Naţional Cotroceni prin sabia de paradă a domnitorului Al. I. Cuza, mărturie a unei pagini din istoria relaţiilor româno-sârbe.
    Pentru a cunoaşte istoria acestei preţioase săbii să ne întoarcem în timp. Astfel, la sfârşitul anului 1862, pe teritoriul Principatelor Unite trecea un convoi compus din 500 de care cu arme şi muniţii venite din Rusia şi având ca destinaţie Serbia. Trecerea convoiului a ridicat numeroase probleme de natură diplomatică. Consulii englez şi austriac au fost primiţi de Cuza, care a afirmat că nu are date despre acest convoi. Ministrul de externe al Turciei, Ali Paşa, a ordonat reprezentantului Porţii în Comisia Europeană a Dunării să ceară domnului român sechestrarea armelor, acţiune la care s-au alăturat consulii austriac şi englez. Domnul Unirii nu s-a lăsat intimidat şi, cu abilitatea sa diplomatică, a tergiversat luarea unei decizii, cu toate că presiuni au venit şi din partea Franţei şi Prusiei.
    La jumătatea lunii decembrie, transportul (40.000 de puşti, 10.000 de carabine, 30.000 de pistoale etc.) nu numai că nu a fost oprit, dar a trecut Dunărea, la sârbi. Pentru protejarea şi tranzitarea în bune condiţii a carelor, domnul a luat măsuri de ordin militar. Au fost concentrate trupe pe Dunăre, nu doar demonstrativ, având ordin să apere, prin lupta la baionetă şi cu artileria, trecerea carelor la sârbi (care concentraseră şi ei în zonă 8.000-10.000 de soldaţi). Otomanii aveau la Vidin 5.000 de soldaţi, dar nu au atacat convoiul.
    După trecerea convoiului, ofiţerii români care protejaseră transportul au fost invitaţi la un banchet dat în cinstea lor, la Raduevatz, unde li s-a făcut o primire deosebită. La scurtă vreme, armata română a primit în semn de recunoştinţă din partea guvernului sârb 24 de tunuri, iar domnitorul Alexandru Ioan I a primit o delegaţie de ofiţeri care i-a înmânat, din partea principelui Mihail Obrenovici, o sabie de paradă, lucrată într-un atelier vienez.
    Lama poartă inscripţia semnificativă AMICUS CERTUS IN RE INCERTA (Prieten sigur în vremuri nesigure). Mânerul îl înfăţişează pe Sf. Andrei (patronul Serbiei), la picioarele căruia se află un leu şi un vultur (simbolizând Serbia şi România) luptându-se cu un şarpe (simbolizând Turcia). Teaca, terminată printr-un cap de leu, este împodobită cu sute de diamante şi smaralde. Pe ea apar monogramele lui Cuza şi Obrenovici. Sabia a fost purtată de Cuza la deschiderea sesiunii Corpurilor Legiuitoare la 15 noiembrie 1863. Sabia, simbol al prieteniei între două popoare, reflectă atitudinea şi gândirea politică a creatorului statului modern român în raport cu marile puteri. Tranzitul armelor sârbeşti pe teritoriul Principatelor Unite a avut ca urmare apropierea relaţiilor de colaborare între statele român şi sârb, un exemplu reprezentându-l deschiderea, la începutul anului 1863, la Bucureşti şi Belgrad, a agenţiilor diplomatice similare reprezentanţelor diplomatice ale unor state suverane. Sabia de paradă poate fi admirată în expoziţia dedicată primei doamne a României, Elena Cuza.

    Apreciat de 1 persoană

  8. Jacinto zice:

    Hi there, just wanted to say, I liked this blog post.
    It was funny. Keep on posting!

    Apreciază

Bun venit! Se poate comenta !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: