MI-E DOR DE TINE !

Mi-e dor de tine – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – de Tudor Arghezi Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie, De gura ta de orhidee, De sînul tău cu bumbi de dude, De buzele-ţi cărnoase, dulci şi ude, Mi-e dor de tot ce se ascunde, De şoldurile tale tari, rotunde, De genunchii tăi mi-e dor, Să-mi strîngă capul înlăuntrul lor. Dă-mi pe limbă să le bea Balele tale calde, mult iubita mea, Femeia mea, durerea mea şi viaţa mea. Tu nu ştii, că la rău şi bine, Inima, gîndul meu, lipite sînt de tine, Ca iedera te înfăşoară Sufletul meu, cu frunza lui uşoară. Tulpina ta se-nalţă pîn’ la stele Strînsă de vrejul gîndurilor mele. Tu nu ştii că eşti totul pentru mine, Lumina mea şi zările senine, Văzduhul nalt şi apa ce o sorb, Sufletul meu fără de tine-i orb, Mîna tînjeşte, mintea se-nconvoaie Ca spicul de săcară fără ploaie. Pămîntul meu te cere, cerul meu, În care-aud şoptind pe Dumnezeu. Grădina mea cu poame delicate, Fântâna mea cu ape ridicate Ţîşnind în sus în soare Şi-aducătoare de răcoare. Vino, femeia mea, să te mîngîi De-a lungul pînă la călcîi Cu buzele, cu ochii, cu visarea. Mă uit la tine, te frămînţi ca marea, Din spume de dantele, din talaze, Cu peruzele, cu zmaralde şi topaze. Strecoară-te subt luntrea mea şi lină Du-mi-o-n adînc şi în lumină. Te cînt ca un copil bătrîn, Lasă-mă să mi te-adorm pe sîn, Lasă-te-ntreagă să îţi leagăn moale În luntre farmecele tale Şi frumuseţile tăcute. Bijuteria mea cu pietre neştiute Decît de robul tău care te cîntă, Vino încet şi mă-nveşmîntă Cu sufletul, cu carnea ta, Pe care nu o pot uita. Tu eşti iubita mea, Stăpîna mea, Durerea mea şi bucuria mea. Noi sîntem unul amîndoi Ca un altoi lîngă un alt altoi Şi-n lumea toată suntem numai noi, Ca două cărţi legate într-o carte, De-a pururi, zi cu zi, pînă la moarte. Să nu mai ştiu de nimeni, de nimic, Puiule mic, Nufărul meu deschis Plin de parfume rare şi de vis. Vino grădino, Vino senino. Vino încet ca zborul tiptil de rîndunea Iubita mea, femeia mea.