de-a lungul verii, ca si cum n-ar putea fi, ca si cum n-ar fi fost vreodata.
CATEDRALA
Aurora Stef
Padurea astazi m-a primit
in catedrala -i vasta
din arbori mari gand a suit
spre cer ofranda casta
Sub ale trunchiurilor bolti
imbatranite gotic
sunt verzi si ascutite porti
deschise-apoteotic.
La bradu-ti-nalt si rastignit
pios se-nchina cerbii
si rugaciuni la nesfarsit
ingana firul ierbii.
Pe-altarul viu ingenunchez
si ma inalt mereu
padurea toata e un Crez
soptit de Dumnezeu.
Iasi,2010,vol.Elegii safice.
Și ca să nu spuneți ca vin neanunțată: sunt pe-aproape! Nu fiți dezamagiți…fiecare anotimp are frumusețea sa,trebuie doar să ne priviți cu inima! …..
(photo Joanna Sierko Filipowska)
Anitanna's Blog la Cafeneaua "Trandafirul rosu" 
Stiai ca…sufletul omului e ca un castel cu multe camarute ? Pentru fiecare om si fiecare traire …este o camaruta !!Uneori deschidem usile si privim cu sfiala in camarute si …ne amintim!!!!!…Uneori cu nostalgie …alteori cu iubire …poate chiar cu durere sau …placere de acei oameni sau acele TRAIRI !! Fericirea este sa-ti doresti ceea ce primesti” …
https://anitanna.wordpress.com/a-venita-venit-toamna/
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Omul este ca o ceapă, exact ca o ceapă; straturi şi straturi de personalitate; şi în spatele tuturor acestor straturi este ascunsă esenţa……………….. Acea esenţă este ca goliciunea, vid. Este mai mult ca nefiinţa decât ca fiinţa, pentru că fiinţa are o limitare, o graniţă la ea. Dar acel miez cel mai intim nu are nici o graniţă, nu are nici o limitare, este doar libertate, o curgere liberă a energiei, infinită în dimensiunile sale………………………… Dacă cineva nu continuă să-şi decojească straturile de personalitate până la capăt, şi nu redescoperă esenţa sa, el rămâne cu o minte bolnavă. A avea o minte bolnavă înseamnă a fi blocat undeva, îngheţat undeva. Mintea bolnavă înseamnă a fi blocat. Este un impas – este exact cum sună cuvântul: nu poţi să treci prin asta. Eşti blocat. Nu ai o libertate de a curge şi de a fi, şi de a nu fi. Eşti forţat să fii ceva anume. Eşti mai mult ca o piatră tare decât ca un râu.’’……………………. Atunci cand te incredintezi universului, atunci cand iti dai seama ca nu esti si nu vei fi niciodata singur, atunci cand vezi universul perfect din interiorul fiintei tale , abia atunci ceea ce ochii tai vor vedea in afara va fi splendoarea completa, frumusetea, iubirea……………………. Gandeste-te ca in interiorul trupului tau se afla un intreg univers, unde toate celulele coexista si colaboreaza pentru ca intregul tau corp sa fie in armonie. Ce s-ar intampla daca aceste celule s-ar separa unele de altele, asa cum fac oamenii, ce s-ar intampla daca aceste celule si-ar pune orgoliul si ar refuza sa mai intinda mana celorlalte celule ?…………….. Ce s-ar intampla daca unele s-ar crede mai superioare decat altele, daca unele ar spune ca ele sunt prea inteligente sa vorbeasca cu altele, cum procedeaza ego-urile noastre?…………………. Cu siguranta in exterior s-ar reflecta toate aceste lucruri. Acelasi lucru se intampla si cu planeta noastra. Ea nu poate fi in completa armonie pentru ca noi, semintele ei am uitat cine suntem cu adevarat si indepartandu-ne de adevar, am provocat toate aceste dezechilibre……………………………….. . Oamenii se amagesc cu ideea ca daca acum nu sunt fericiti, vor fi atunci cand vor ajunge sa-si indeplineasca un obiectiv. Cauta in exterior sa rapeasca ceva cuiva, pentru propriul lor interes, in loc sa caute in interiorul lor plenitudinea si sursa nesecata………………….. Oricat ai cauta dragostea in exterior, niciodata nu iti va fi de ajuns pana cand nu vei redeveni acel copil inocent plin de iubire. Pana nu vei cunoaste cine esti cu adevarat, vei trai cu iluzia ca esti singur si separat………………………. Cu cat te vei atasa de lucruri, de oameni, cu atat vei suferi mai mult. Pentru ca iubirea nu inseamna atasament, Iubirea e libera si independenta de obiectul ei. Nu te poti atasa de impermanenta. In plus de ce ai nevoie de toate aceste lucruri si acesti oameni? Nu cumva pentru ca nu te-ai gasit pe tine si astfel nu te simti intreg? Iubeste dar fara sa ai nevoie de ceva sau cineva, pentru ca atunci cand acestea pleaca din viata ta, tu vei putea privi cu detasare la ce urmeaza, stiind ca lucrurile si oamenii care tocmai au plecat si-au terminat rolul in evolutia ta.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
http://https://www.youtube.com/watch?v=Mh0Llswathw”
Va invit si pe acest topic..chiar de este mai vechi merita..e vorba tot despre toamna…desi constat cu regret ca cei de la… au sters toate imaginile,pacat de munca mea zadarnica! Dar asta e..se vede treaba ca se poate si asa??!!!!
Zbor. O frunză de toamnă ruginie se naşte în primăvară, trece prin vara vieţii, apoi toamna se desprinde încet din pomul vieţii şi parcă spune: „Ce frumos este să zbori pentru prima şi ultima oară!”.
Viorel Muha (septembrie 2008)
https://anitanna.files.wordpress.com/2010/08/40031852_31836993_1220737284_600ise.gif?w=520&h=390
O zi frumoasa…
..maine la trezire.. 😛 Ador florile,mirosul lor in aerul racoros al serii…,dar si cafeaua
Obisnuiam sa cred ca cel mai rau lucru in viata e sa fii singur,ori nu e asa,ci cel mai rau in viata este sa ajungi sa te inconjori cu oameni care te fac sa te simti singur….
care imi rascoleste simturile…Ador,de fapt fiecare anotimp in
parte..fiindca fiecare are ceva deosebit,special,care-l face unic!
Sa fiti iubite! Apreciate de cei de langa voi!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Miroase inc-a toamna dezmatata
aceste ganduri calde cand iti scriu.
Nici tu nu vii, nici nu ma lasi sa viu…
te mai stiu oare, cea adevarata?…
Rememorez, ma zbat intre extreme,
Ma tem de vorbe, le rostesc precaut
Si-apoi pornesc din nou ca sa te caut…
Da, te astept iubito, nu te teme.
Miroase inc-a pajisti prin artere,
A fan cosit si-a-nvaluiri de ape…
Miroase-a clipa cand erai aproape…
Cat te iubesc!
Iar restul e tacere…
Romeo Morari
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mihai Eminescu
De ce nu-mi vii
Vezi, rindunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aseaza bruma peste vii –
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii ?
O, vino iar în al meu brat,
Să te privesc cu mult nesat,
Să razim dulce capul meu,
De sinul tau, de sinul tau !
Ti-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin vai si lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atitea ori, de-atitea ori ?
In lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorasc scântei …
Dar, oricit ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s !
Căci tu inseninezi mereu
Viata sufletului meu,
Mai mindra decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea !
Tirzie toamna e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Si lanurile sunt pustii …
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii ?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vara mi-a încărcat gândurile cu frunze şi flori şi mi-a liniştit suflarea
cu miresme îmbietoare…
Acum, usuc florile şi le asez printre amintiri,
iar frunzele le pictez cu migală, în culorile toamnei, care se cere întâmpinată
cu nostalgii şi armonii de odinioară…
Gând în septembrie,
Boris Ioachim
Septembrie – zis şi răpciune
E-al vieţii mele trist simbol…
Când steaua viselor apune,
Lăsându-mă de doruri gol.
Iar glăsui-voi despre toamnă
Şi despre trist parfumul ei –
Despre-o dorinţă ce mă-ndeamnă
S-adun argint de funigei.
Şi-o nouă frunză ruginie
Va strecura-n suflet pelin…
Iubiri ce-ar fi putut să fie
Le-oi îneca cu noul vin.
Şi iar livezile-ncărcate
De roade, se vor pustii…
Covorul frunzelor uscate
Sub paşi nesiguri vor foşni.
Iubirile din alte zile
De toamnă, au pierit tăcut,
Ca vechi şi-ngălbenite file
De calendar, au tot căzut.
Iar vara, dintr-o dat’ – hoţeşte,
Spre alte plaiuri a fugit …
Văzând cum frunza-n pomi păleşte –
Miresmele şi-a părăsit,
Lăsând, în urmă, arse câmpuri
Şi ceru-albastru – învineţit,
Ciori croncănind pe goale dâmburi
Şi mult prea grabnic asfinţit.
Mi-e gândul rece ca ţărâna
Unui mormânt proaspăt săpat,
Când ştiu că va domni rugina –
La braţ cu vânăt vânt turbat.
Dar eu nu pot schimba nimica –
Toamna – veni-va orişicum –
Stârnind prin ierburi-nalte frica
Şi frunze împrăştiind pe drum
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Buna dimineata,toamna frumoasa … ! Bun venit..desi inca esti o vara prelungita … pe care numai minutele care trec iti fura si musca pe nesimtite din existenta ta… 😛 😕 Ramai,o ramai,nu pleca inca… 😕 nu ne lasa prada tristetilor care ne vor cuprinde odata cu venirea ploilor,a frigului si a vanarii de vant… 🙂 😕
TOAMNA-poemul indispensabil tristetii noastre. ”
ori :”TOAMNA – cosasi grabiti trec spre potolite culori.”
Asa sa fie ? ,dar o spune prof.Costica Oanca in Ingerul din singuratate,o carticica plina de frumuseti ,care te fascineaza -Dionisie Duma…
ApreciazăApreciază