O…FEMEIE !?


3oekl2cd53ue2iey8wnO femeie iubeşte cu toată fiinţa. Iubeşte până la sacrificiu.
O femeie iartă, oricât de mult i s-ar greşi.yl5wu7duxi6lqutgrb1a
O femeie luptă până la capăt, chiar dacă a rămas fără puteri. Găseşte de fiecare dată resurse să meargă mai departe.

O femeie oferă încredere oricui, dar dacă i-a fost trădată, cu greu se poate recâştiga.
O femeie speră până la ultima clipă.uUQg78c7bMpyIu096zc1rCr1dSykTzjoMfo229PcLT52IY1x7X-hHg==
O femeie păstrează în suflet tot ce i-a făcut inima să vibreze, inclusiv cele mai banale lucruri pe care le-ar putea face cineva.
O femeie preţuieşte prietenia mai mult decât îşi poate imagina cineva.
O femeie plânge la suferinţa altuia şi nu uită să ofere o vorbă de încurajare.
O femeie râde cu tot sufletul când e fericită.PgwGS1kk_fNv1DzKk37HmXbQMuBQiD16nDD5UGg2uIAJ0CLW_Erhzg==
O femeie nu uită niciodată binele care i-a fost făcut şi oamenii care i-au fost alături.
O femeie poate fi o forţă, o poate lua de la început de nenumărate ori, de fiecare dată mai încrezătoare şi în acelaşi timp poate fi un copil, care are nevoie de protecţie, iubire, îmbrăţişări şi vise frumoase O femeie este capabila demulte responsabilitati!
Nu uitati ca ea este ,deci poate fi: prietena, sora,sotie,mama,bunica…6298wWFEqVcqThJkdoljUg0IqXo5CAXigcULrcvbX_ZrvqzDBWcqfA

Sa fiti iubite !https://anitanna.wordpress.com/te-vreau-langa-mine/comment-page-4/#commentsyl5wu7duxi6lqutgrb1a

Despre anitanna

Incerc sa redescopar placerea unei actiuni zilnice,cum ar fi aceea de a sta in fata calculatorului, a ma plimba, a citi, a privi lumea din jur,a iubi,dar fara a crede ca este ceea ce pot obtine mai mult de la viata! Am invatat ca viata trebuie traita din plin, cel ce nu calatoreste,nu citeste,nu stie sa asculte muzica, nu iubeste,cel ce evita emotiile care ne invata ochii sa straluceasca si sufletul sa vibreze,e condamnat la moarte!
Acest articol a fost publicat în video si imagini cu text. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

22 de răspunsuri la O…FEMEIE !?

  1. anitanna zice:

    TE IUBESC, DRAGUL MEU
     photo ndRj6LfgpiVWQoN5pdGL7UoWhPNjEIhQtfYnGXMxSbyXoL3eAsGoSw.jpg
    TE IUBESC, DRAGUL MEU. IARTA-MI ASTA IUBIRE. Ca o pasăre ce şi-a pierdut cărarea m-ai prins în umbra aripilor tale, că vălul sufletului meu săgetat de puterea ta căzu. Acoperă-l cu mila ta, dragul meu drag, și iartă-mi astă iubire.
    yl5wu7duxi6lqutgrb1a.png
    ŞI DACA NU MA POTI IUBI, DRAGUL MEU, IARTA-MI ASTA DURERE. Nu-mi zvârli priviri răutăcioase din depărtarea zărilor. Mă voi strecura în colţul meu şi înmărmurită voi rămâne în puterea îngândurată a nopţii. Cu amândouă mâinile acoperi-voi ruşinea ochilor mei. Întoarce-ţi faţa de la mine, dragul meu drag, şi iartă-mi astă durere. photo 01bw054zzKG.jpg

    ŞI DACA MA IUBESTI, DRAGUL MEU, IARTA-MI ASTA BUCURIE. Când sufletul meu e scăldat de valurile fericirii, nu râde de rătăcirea mea învolburată de primejdii. Când înălţată pe soclul puterii te conduc cu tirania dragostei mele, şi când, ca o zeiţă, îmi închin ţie darurile mele, primeşte-mi mândria, dragul meu, şi iartă-mi fericirea.

    Rabindranath Tagore, Grădinarul

    Apreciat de 2 persoane

  2. anitanna zice:

    Nu mai vreau nimic.E vara,e cald! photo 159349283_666163_18805881.jpg Iubirea imi ajunge, caci iubirea imbratiseaza deopotriva pe oameni si pe Dumnezeu, viata si moartea. Iubirea cea mare e aici, in odaita aceasta…o respir in fiecare clipa…
    E in mine si in afara de mine, in tot cuprinsul infinitului…
    Cine n-o simte nu traieste aievea, cine o simte traieste in eternitate…cu iubirea in suflet poti trece pragul mortii, caci ea stapaneste si dincolo, pretutindeni, in toate lumile existente si inexistente…
    …Viata omului nu e afara, ci inlauntru, in suflet…Ce-i afara e indiferent…nu exista…numai sufletul exista…Cand nu va mai fi sufletul meu va inceta de a mai fi tot restul…restul…
    …si totusi restul hotaraste soarta sufletului meu…si restul depinde de alt rest…

    Padurea spanzuratilor – Liviu Rebreanu photo u9ouz8117hj.gif

    Cu prietenie,anitanna.

    Apreciat de 2 persoane

  3. anitanna zice:

    Bun venit in Cafenea!
    HRISTOS A INVIAT ! photo hqdefault_1.jpg
    Sa aveti o zi de joi reusita alaturi de familia voastra minunata!
    La mine este cer acoperit cu nori negriciosi , e vant si picura..e mohorat ca intr-o zi de toamna tarzie…9 grade!
    Va multumesc pentru buna dispozitie adusa in Cafenea,o gustam cu multa placere! Imi era necesara la cum ma simt !? 😛
    E ,trecator,nu ma alarmez ! photo 0_a5658_93ac60ae_L.png

    Sunt tare dezamagita astazi..de tot ce vad si se petrece… 😕
    Multa nedreptate in lumea asta larga.. Oameni care te dau cu cotul de-o parte ca sa-si faca ei loc ,desi poate ca nu o merita nicicum!? 😛 Oameni care se tarasc,merg de-a busilea in fata ta, pana cand isi vad sacii in car si apoi te ataca pe la spate…, te calca pur si simplu in picioare,te terfelesc,iti minimalizeaza existenta ,deci fac tot ce pot,sa te desfiinteze… 😕 si tot ce poate ca doresti sa faci ,a aduce ceva din frumosul si binele care este in viata lui,sa ti-l impartaseasca si tie si constati..ca ti-l fura,imprumuta??? copie ??? ca fiind al lui… ca apartinandu-i de drept si de fapt???!! De ce,asa,dragi oameni pe care va consider buni ,frumosi si delicati la suflet,curati si cinstiti???
    O iluzie..e totul..lumea,cel de langa noi ..nu este ce vrea sa para a fi!?
    A cata oara mi-o spun si o constat?? Si cu toate astea nu ma inveghez !?
    Cat de credula sunt!? 😛 O stiu … 😕
    O zi buna cu bine si frumos in ea,doar asta va doresc si-mi doresc…
    Sunt prea mica,neputincioasa in aceasta privinta.. 😕 si totusi,cineva acolo SUS vegheaza si sper intr-o dreptate divina.. 😕
    Racilor…ce faceti astazi,care este starea voastra de spirit???
    A mea dupa cum spuneam este .. 😕 dezastruoasa,dar imi voi reveni,cu siguranta pentru ca asta-mi doresc!> 😕
    Cafeaua este gata,va asteapta,iar in ea,doar pentru voi,numai ganduri pozitive,frumoase si care sa va inveseleasca ziua.. ori trecerea pe aici.. 😕
    O zi cu soare si cu vise ,cu sperante de mai bine si frumos,asta va doresc la fiecare…de oriunde colt al LUMII veti fi!? 😕
    Adi si Bibi,frumoasele mele doam photo 36aoifiYfDM08WWee8TlA8C59oHNn2Ozs_Si7DYTKBaTNQp3OmQ6PQ.jpgne distinse,sensibile si cu suflet deosebit..postati si aici,comntati si aratati cat de minunat o faceti sincer si din inima ! Suntei inedite,stiu ca tot ce faceti este din sufletul vostru marinios,sincer si delicat,.,Va multumesc pentru tot ce-mi aduceti spre stiinta si spre bucuria privirii dar mai ales a sufletului…
    Va multumesc!yl5wu7duxi6lqutgrb1a.png..rasplata mea.. este o floare virtuala pentru voi si toata consideratia si respectul… Beta,Mariana,Cicuta,Julia… este si pentru voi…

    Sa fiti iubite,i !

    Apreciat de 2 persoane

    • Bibi zice:

      Multumim, Anita ,pentru cuvintele frumoase….si pentru tot ceea ce faci zi de zi, ca sa ne incanti sufletele!

      Apreciat de 2 persoane

    • Adi zice:

      … Anita, trebuie sa luam oamenii asa cum sunt…ca sa nu fim dezamagiti de ei…

      Oameni ? Hm !

      Sunt unii care-s răi de la mama natură
      şi-n loc de sânge-n vene le curge doar venin…
      Ei te lovesc în spate zâmbind în colț de gură
      şi mintea-ți torturează privindu-te senin.

      Zidită în celulă le este dușmănia.
      Mila-i un sentiment ce nu l-au cunoscut
      purtând doar de fațadă, o mască -omenia-
      Ei sufletul la diavol de mult și l-au vândut.

      Nu poți lupta cu falșii ce-n față îți zâmbesc
      spunându-ți că-ți vor bine doar ca să te-adoarmă…
      Îmbrobodindu-ți mintea-n minciuni te-ncolăcesc
      şi-ncrederea, în ceilalți, încet, încet ți-o sfarmă.

      Căci doar când pot distruge, atunci simt că trăiesc
      şi-şi folosesc cuvântul prinzându-te-n arcană.
      Tu crezi că ești iubit dar ei te folosesc,
      le măguleşti orgoliul căzându-le-n capcană…

      Gabriela Mimi Boroianu

      Apreciat de 2 persoane

    • anitanna zice:
      .pentru ca ma cititi!

      Viața e o provocare – întâmpin-o!
      Viața e un dar – acceptă-l!
      Viața e o aventură – îndrăznește!
      Viața e o suferință – înfrânge-o!
      Viața e o tragedie – înfrunt-o!
      Viața e o datorie – îndeplinește-o!
      Viața e un joc – joacă-l!
      Viața e un mister – descoperă-l!
      Viața e un cântec – cântă-l!

      Viața e o ocazie favorabilă – folosește-o!
      Viața e o călătorie – realizeaz-o!
      Viața e o promisiune – îndeplinește-o!
      Viața e dragoste – descoper-o!
      Viața e adevăr – pătrunde-l!
      Viața e un război – poartă-l!
      Viața e o șaradă – dezleag-o!
      Viața e un scop – realizează-l!

      Apreciat de 2 persoane

  4. Beta zice:


    “La începutul tuturor lucrurilor măreţe se află o femeie”
    ( Alphonse de Lamartine)
    Dacă uneori m-ai întreba ce mi-
    aş dori cel mai mult să fiu, ţi-aş răspunde că nu mi-
    aş dori să fiu decît ceea ce sunt; adică om…mai precis femeie. Şi atunci vei întreba de ce?
    Simplu… toate comorile ascunse şi nevăzute ale acestui univers nu le găseşti decît într -un suflet de femeie
    …Din el îti extragi seva vieţii, din el aduni tot ce-i mai
    preţios, şi în el te vei şi întoarce…Mamă a celor trei universuri, ea îţi dăruieşte nu numai sufletul ci chiar şi viaţa ei.

    Femeia a fost întodeauna un simbol al frumuseţii, al gingăşiei şi delicateţii. Cu sentimente discrete şi suferinţe abia ghicite, ascunse bine în spatele unui zîmbet înselător, dar cu sensibilităţi adînci şi profunzimi sufleteşti nebănuite, moştenitoarele Evei au inspirat prin frumuseţe o mulţime de artişti de-a lungul timpului.
    Femeia a fost cîntată, pictată, a fost elogiată în versuri şi proză, a fost muza şi zeiţă pentru bărbaţi , a fost izvor de inspiraţie şi creativitate, dar şi mare adîncă în care mulţi Adami şi=au înecat suferinţa. Mamă, iubită, prietenă devotată, femeii i s-a atribuit o imagine poate
    exagerată, poate prea fragilă de-a lungul istoriei.
    Dupa Grigore Vieru, femeia este al
    cincilea anotimp….poetic, romantic şi atotcuprinzător… Paradoxal, definiţia aceasta surprinde
    exact complexitatea femeii. E ceva de care nu avem habar, nu ştim dacă îl dorim, dar cu sigurantă ne place să-l ştim în viaţa noastră. În fiecare anotimp.
    De-a lungul vremii, femeia a fost în centrul vieţii sociale şi nu numai, dincolo de rolul de mamă sau soţie, femeile avînd realizări în diverse do
    menii, iar unele dintre ele ajungînd nu doar celebre ci şi foarte influente. Poate tocmai această capacitate a femeii de a surprinde, în general, şi faptul că rolul ei în societate a devenit din ce în ce mai important, ia facut pe mulţi bărbaţi să
    minimizeze calităţile femeii şi să-i exacerbeze părţile slabe.

    În ultima sută de ani femeile au reuşit s răstoarne tabloul. Regăsim în literatură şi artă, dar şi în viaţa de zi cu zi femeia muncitoare, de la colhoz, mama eroină cu foarte mulţi copii, care ţine în spate o moşie întreagă, care munceşte la cîmp şi hrăneşte familia, femeia scriitoare, medic sau filosof care îşi revendică tenace locul ocupat pînă nu demult doar de bărbaţi.

    Femeia este mereu sensibilă. Femeia este dulce. Femeia este plăcută ochiului. Femeia este puternică. Femeia este cea care dă viaţă. Femeia este o specie foarte emotivă. Femeia reprezintă pasiune pentru un bărbat. Femeia este frumoasă. Femeia este ispititoare. Femeia este soţie. Femeia este prietenă. Femeia este amantă.Femeia stă în spatele oricărui om de succes.Femeia
    poate plange si suferi.
    O femeie este sufletul unei relaţii, ea este fantezia, floarea, lumînarea, vinul, muzica romantică, plăcerea unirii într-o singură fiinţă cu cel de lîngă ea şi mirosul dulce al naturii.

    Femeia este cea după care un bărbat tînjeşte. Femeia este fiinţa pentru care un bărbat trăieşte.
    Femeia est cea pentru care un bărbat ar fi în stare de crimă.
    Femeia este cea pentru care unbărbat luptă împotriva oricui. Femeia este cea pentru care un bărbat este în stare să se schimbe.
    Femeia este cea care educă un bărbat.
    Femeia este cea care înduioşează un bărbat.
    Femeia completează bărbatul.
    Femeia este fiinţa de care un bărbat are nevoie cel mai mult pe lume.

    În această lume dominată de bărbaţi ar trebui să fim mîndre că suntem femei şi că ei fără noi nu
    ar putea exista.
    Femeia, prin frumuseţea ei fizică şi morală, este marele stimulent al vieţii pentru omul normal, pictor,
    sculptor, muzician, poet, filosof şi om de ştiinţă, ca şi când în fiinţa ei şi-ar fi dat mâna toate cele nouă muze,
    fiice ale lui Zeus şi ale zeiţei Mnemosina.
    Când toate apele sunt calme
    , războaiele sunt departe de a se isca ,se trezeşte o voce să tulbure totul: “Ce e FEMEIA?” Este punctul culminant, ultima, grandioasa operă a lui Dumnezeu; reprezintă ultima trăsătură de condei a Sa. Plină de taine, captivantă, frumoasă, dătătoare de
    via
    ţă, cunună a Creaţiei, senzuală…Cum ar arăta lumea noastră fără ea, Femeia? În absenţa ei, orice bal îşi pierde frumuseţea. E fiinţa cea mai gingaşă şi totuşi cea mai puternică. Sunt adesea prezentate în poveşti ca nişte fiinţe pentru care bărbaţii se ridică la luptă şi trec balaurul prin foc şi sabie. Pe lângă cele 7 minuni ale lumii ar trebui adăugată a 8 a. FEMEIA…un zâmbet.,.o rază de soare,,,o pată de culoare

    Femeia se descrie prin sentiment, se defineşte prin raţiunea de a găsi optimul, se împlineşte
    prin
    răspunsul la provocările drumului. Nu spune totdeauna ceea ce vrei tu să auzi, nu are totdeauna dreptate, dar de fiecare dată ştie să îmbrace lucrurile în haina potrivită şi să ajungă la echilibru.

    Când te uiţi la ea…ţi se pare că vezi raiul. Plină de

    mistere, capabilă să meargă enorm de departe pentru sentimentele ei, cu acel zâmbet fermecător pe care îl împarte tuturor, doreşte mereu să fie iubită necondiţionat. Te surprinde în mod plăcut cum poate o fiinţă să fie atât de complexă. Când e nervoasă însă, se aprind scântei în ochii ei. Şi când pentru prima oară ţine în braţe copilul ei iubit, când este mamă, este ca o leoaică pregătită de atac.

    Are de jucat un rol crucial, de împlinit un destin doar al ei… “Creaţia atinge pentru ea, zenitul.” Şi totuşi

    nici o definiţie din lume nu o poate descrie.
    Oare, ce este femeia?
    Published by Jacqueline Taylor

    Apreciat de 3 persoane

  5. Adi zice:

    declaraţie de dragoste

    Tu, femeie, ca un cânt
    Numai soare, fără nor,
    Eşti şi viaţă şi mormânt,
    Eşti sonata-n re minor.

    Văd în ochii tăi păduri,
    Peisaje ca de vis,
    Darurile din lecturi,
    Fermecate parcă mi-s.

    Ai pe buze doar polen,
    Cu privirile feline,
    Jumătăţi de vis şaten
    Printre arcuri florentine.

    Din poveste tu cobori,
    Parcă- vii şi eu ascult,
    Eşti făcută din erori,
    De-ale Evei, de demult.

    Chipul tău parcă-l visez,
    E ţesut în mrej de lună,
    Ai un farmec vienez,
    Ce-a venit din lumea bună.

    Eşti icoană pe perete,
    Umbrele-ţi îmi dau ocol,
    Clipe ne-nţelese, bete,
    Mi-au scăpat privire-n gol…
    Ion Ionescu .

    Apreciat de 3 persoane

  6. anitanna zice:

    BUN VENIT !
    ALEGE!…………….
    Alege lumina din gânduri, înfrumusețându-ți cuvântul. Hrănește!
    Alege strălucirea inimii, încununându-ți faptele. Alină!
    Alege să oferi, săturându-te cu surâsul celui de lângă tine. Bucură! Image
    Alege să mângâi, bland, alinându-te. Desfată!
    Alege să împarți lumina celor ce n-o mai văd, nu mai cred în ea, nu mai speră s-o întâlnească! Oferă, cât încă mai este timp, sclipirea eternității!

    Dacă vreodată ți s-a întâmplat să cazi din lumină, atunci cu siguranță vei ști, vei vrea, vei putea să încurci pașii celor ce, rând pe rând, vrând-nevrând, vor cădea în negura durerilor și a tăcerilor.
    Și atunci, ALEGE! Alege să-ți pese!
    Alege cugetul împăcat în lumina faptelor tale!
    Alege sa fii dfericita,implinita si iubita..daca poti!
    O zi frumoasa!

    Apreciat de 2 persoane

  7. Beta zice:

    Femeia este primăvara vieţii, este anotimpul care reuşeşte să topească într-o singură culoare toate nuanţele celor patru vârste. Există ca să dea naştere şi să facă să renască viaţa, să şteargă lacrimile copiilor, să aline suferinţa şi durerile bătrânilor, să iubească şi să trudească până când poate să-şi împletească cuibul sub streaşina propiei case.

    Asemenea primăverii, este însorită sau innourată, capiricioasă şi schimbătoare, caldă, proaspătă sau rece, ca o zi, ca un izvor sau ca o noapte de martie.

    Poate fi frumoasă, dacă mugurii vieţii ei îmbobocesc şi apoi înfloresc pe ramurile unui copac voinic pe care singura şi-l alege, cu rădacinile adânc înfipte în pământul ţării lui, chiar şi atunci când destinul hotărăşte să trăiască departe de ea. Obrajii palizi se colorează în rozul florilor de măr, buzele şi sângele fură roşul intens al florilor de maci, în timp ce ea, femeia, visează libertatea câmpilui verde, lângă prispa casei sale, de unde să poată admira albul ghioceilor, pe care se vor rostogoli nuanţele celor patru anotimpuri, până când vor deveni steluţele îngheţate ale zăpezii veşnice.

    Se spune că nu există femei urâte iar eu cred în vorba această care ascunde înţelepciunea populară.Sunt doar chipuri veştejite de tristeţe, de necazuri, de greutăţi, femei care nu mai reuşesc să înfrunte viaţa, nu ştiu sau nu mai au puterea să-şi coloreze chipul cu frumuseţea unui zâmbet, a unui gând bun, a unei fapte importante pentru ea sau pentru ceilalţi, sau cu farmecul iubirii… Iubirea este culoarea preferată a femeii: ea pictează viaţa celor din jur în cele mai calde şi pastelate culori, dacă mărul din care a gustat este roşu, sănătos şi nu-şi pierde niciodată jumătatea.

    Femeia poate părea şi urâtă, ca o primăvară în care în locul unei binemeritate ploi hrănitoare, izbucneşte furtuna cu tunetele şi fulgerele unei veri prea fierbinţi, o primăvară în care ninge cu fulgi reci şi târzii peste florile pomilor, scuturându-le timpuriu parfumul petalelor; un anotimp prea umed, ca lacrimile, care face să crească buruienile la colţul drumului. Femeia nu este o buruiană, este o plantă folositoare, o floare care are nevoie de soare, de căldură, de lumină, de protecţie fără a fi sufocată, de iubire, ca să crească, căci doar aşa va răspândi în jurul ei razele soarelui vieţii, pentru că femeia este viaţa însăşi dacă El, Bărbatul, o ajută să trăiescă şi să muncească în demnitate, dacă o iubeşte şi o protejează necondiţionat, cu intensitatea simţurilor sale, dincolo de prejudecăţi, mentalităţi, orgolii.
    de Marilena Rodica Chiretu

    Apreciat de 3 persoane

  8. anitanna zice:

    Atunci când ești iubit, simți. Vezi iubirea în ochii care te privesc cu blândețe atunci când ești abătut și supărat și o simți în tandrețea cu care două brațe te cuprind la piept într-o tăcere vindecătoare.

    Atunci când ești iubit, știi. Pentru că în toate dățile în care iubirea nu ți-a fost împărtășită sau ți-a fost dăruită cu porția ai învățat să faci diferența între a fi și a nu fi iubit.

    Atunci când iubești și ești iubit lumea nu mai pare un loc înfricoșător, gata să te absoarbă, ci pare un loc primitor, măcar pentru acea bucățică de cer pe care o privești alături de omul iubit.



    „Uneori, e drept, omul oboseşte aşteptând. Şi n-aţi auzit, oare, de situaţii în care, când soseşte în sfârşit ceea ce el a aşteptat, soseşte prea târziu? E, poate, o victorie pe care a dorit-o mult, dar, obţinând-o prea târziu, nu mai are ce face cu ea; o victorie care reuşeşte să-l obosească şi mai mult. Şi renunţă la ea cu o ultimă mare tristeţe, deoarece nu e simplu să porţi o bătălie şi, ajuns la capăt, să-ţi dai seama că asta a fost totul. Bătălia. A existat cândva un scop, dar de atâta aşteptare scopul a murit… Te resemnezi la nevoie cu singurătatea, dar nu vrei să te resemnezi cu desăvârşirea ei.”

    Apreciat de 3 persoane

  9. Beta zice:

    Ai dreptate draga mea dar am inteles ca aici este vorba despre Ö.. femeie „ai alt topic cu iubirea cu multumirea ca esti iubita, etc 😀 Scuza-mi indrazneala dar eu daca vad un titlu ma ghidez dupa el si-mi fac temele ca atare. Sunt ordonata de felul meu si ma descurc mai greu cand amestec lucrurile. ❤ Sper ca nu te supar daca spun cum vad eu …..

    Apreciat de 2 persoane

  10. Beta zice:

    Femeia care a trăit timp de un an după regulile din Biblie
    http://www.gandul.info/magazin

    O creştină evanghelică de 31 de ani din Tennessee a trăit timp de un an de zile respectând toate regulile din Biblie referitoare la femei, experienţă pe care a descris-o în cartea sa, intitulată “Un an de feminitate biblică”, informează Daily Mail.

    Atât în Noul Testament, cât şi în Vechiul Testament sunt menţionate reguli referitoare la conduita femeilor, inclusiv că trebuie să-şi confecţioneze singure hainele sau că trebuie să fie supusă bărbatului. Rachel Held Evans a încercat să le respecte şi a descris experienţa celor 12 luni în volumul recent lansat.
    În afară de faptul că s-a îmbrăcat modest şi s-a supus soţului ei, adresându-i-se acestuia cu apelativul „Stăpâne”, Rachel s-a izolat de cunoscuţii ei în perioadele în care se afla la menstruaţie respectând ceea ce scrie în capitolele XV şi XVIII din Levitic: femeile sunt considerate de neatins “în perioada necurăţiei lor”.


    Astfel, în acele zile, Rachel avea mereu cu ea o pernă specială, ca să evite să se aşeze direct pe scaunele din afara casei ei, stătea departe de biserică, nu făcea sex şi nu îşi atingea soţul. Mai mult, femeia dormea într+un cort în afara locuinţei sale.

    Prin intermediiul cărţii “Un an de feminitate biblică”, americanca îi provoacă pe liderii bisericilor creştine să ia în calcul predicarea în biserică de către femei, în speranţa că va reuşi să schimbe mentalitatea religioasă cu privire la sexul slab.

    În anul 2008, Rachel Held Evans a pus bazele unui blog omonim, pentru a-şi promova cartea.

    Chiar şi aşa, una dintre cele mai mari edituri creştine din SUA a refuzat să-i publice cartea, pe motiv că în ea se regăsea şi cuvântul “vagin”. Cititorii săi au fost revoltaţi de această decizie şi au semnat o petiţie pe Amazon prin care au solicitat reintroducerea cuvântului din textul original.

    Apreciat de 2 persoane

  11. Beta zice:

    Odă FEMEII – Girel Barbu

    FEMEIA este Rugăciunea florilor, spusă în zori!
    FEMEIA este Imnul soarelui, cântat în văzduh de ciocârlii!

    FEMEIA este Scara pe care coboară și urcă îngerii la izvoare pentru a-și umpe cofițele cu apă pentru liturghia din cer!

    FEMEIA este Iubirea în carne și oase!

    FEMEIA este Casa unde copilăresc toate amintirile lumii!

    FEMEIA este Cuptorul unde se rumenește pâinea cuvântului!

    FEMEIA este Ușa prin care intră veșnicia în OM!

    FEMEIA este Poteca care duce spre Fericire!

    FEMEIA este Câmpia unde rodește Surâsul!

    FEMEIA este Grădina unde încolțește, răsare, crește, înflorește și rodește
    Răbdarea!

    FEMEIA este Biserica unde se sfințește lacrima!

    FEMEIA este Leagănul din care se aude gânguritul Timpului!

    Apreciat de 3 persoane

  12. anitanna zice:

    Ce-i trebuie unei femei ca să fie fericită? Bani? Haine? Statut bun? Astea vin și se duc. O femeie deșteaptă va căuta să fie cu un bărbat de încredere și deja împreună să construiască totul. Așa lucrurile vor dura mai mult decât zile iar dragostea va însemna mai mult decât un contract. De asta vor fi femei fericite și femei mai puțin fericite. Femei împlinite și femei puternice. Primele vor ști că alături au un bărbat pe care se vor putea baza, celelalte vor fi nevoite să împingă mereu pe la spate, să pună ele umărul, să facă ceea ce ține de responsabilitatea celuilalt. De asta multe femei își pierd din feminitate, pentru că mereu trebuie să țină roul de bărbat în relație sau în familie. Nu că ele așa vor, dar pentru că anume bărbatul permite asta. Fie că e slab, fie că se lasă condus. Iar asta este exact opusul la ceea ce-și doresc cu adevărat femeile. Da, femeilor se vor dominate. Vor încredere, un braț puternic, o minte care să știe să decidă în momente anumite, o perspectivă. La bărbații adevărați femeia e fericită. Nu că are totul, dar că are ceea ce pentru ambii ar însemna tot. Se au unul pe altul iar asta contează cel mai mult. Ambii își știu rolurile, ambii construiesc și ambii susțin. Doar că bărbatul aici e bun prieten și amant și soț. Bărbatul e cel care atunci când trebuie, spune. Și tot când trebuie, face. Femeia lui nu e în spate și nici în față. Este alături. Iubită. Protejată. Înțeleasă. Nu e nimic mai simplu decât să nu te complici cu termeni ireali în relație. Nu e nimic mai complicat decât să reproșezi și să cauți în celălalt un motiv. Asta fac mulți bărbați și de asta multe femei fie suferă, fie pleacă, fie sunt nevoite să fie puternice. Nu că femeia e de pus la icoană, dar cum să spui că ești bărbat dacă nu știi cum să oferi încredere femeii tale? La bărbații care doar se fac că sunt într-o relație femeia e puternică. Sau iubește pentru doi. Sau plânge noaptea în pernă. Pentru că nu este femeie care să nu vrea relații stabile, cu bărbați serioși photo IeVPFf8MuyAlmVGTEYAUWuPKsnjUHlb1LnJGWAMN0CtOu28wxa-aJg.jpg

    Apreciat de 2 persoane

  13. Beta zice:

    Hedi Hoka în dialog cu Florentina Fântânaru la lansarea de la Cărtureşti Verona

    Hedi Hoka, o excepţională doamnă psiholog din Cluj. Tocmai a scris o carte, „Iubesc să fiu femeie – Ghidul femeii de nota 10”, la editura Sian Help (din cadrul editurii All).

    De ce este nevoie să suferim pentru ca să ne dăm seama cine suntem cu adevărat?
    Nu cred că este nevoie. Că nimeni nu-şi doreşte să sufere. Dar viaţa este făcută din urcuşuri şi coborâşuri. Dacă ceva urcă, trebuie să şi coboare. Iar acele momente în care coborâm înseamnă de fapt suferinţă, sau lucrurile care nu ne plac. Avem nevoie de ele să se întâmple în viaţa noastră, pentru că ne fac să apreciem mult mai mult ulterior fericirea şi starea de bine.

    (Povestea că, atunci când ceva merge bine în viaţa ei, se gândeşte să introducă ceva nou, pentru că asta înseamnă că creierul s-a obişnuit şi în curând, probabil, va începe panta descrescătoare a lucrurilor. Aşa că se apucă de ceva care nu-i place, pentru a se provoca. Întotdeauna m-au fascinat oamenii care nu se feresc de neplăcere. Neplăcerea creează slăbiciune. Este ceva de care vrem să ne ferim, ne face vulnerabili. Aşa, dacă suntem capabili să îmbrăţişăm şi neplăcerea, nu-i mai opunem rezistenţă, nu ne mai contractăm.)
    Cât de mult te-a ajutat modul în care gândeşti tu să te vindeci de boala ta?
    Boala autoimună Hashimoto nu poate fi vindecată. Fiind o boală autoimună, trăieşti toată viaţa cu ea, aşa cum este şi diabetul. Nu te poţi vindeca, dar există o serie de lucruri pe care poţi să le faci ca să ţii sub control totul şi să înveţi să trăieşti cu ea. Eu am învăţat să trăiesc cu ea, dar în acelaşi timp nu am ignorat aspectele medicale. Tratamentul medicamentos, tratamente alternative şi bineînţeles, aşa cum ai intuit şi tu… OK, am dobândit boala. Ce înseamnă acum, că e sfârşitul lumii? Aici se termină toate lucrurile pentru mine? Sunt oameni care au boli mult mai dificile, mult mai grave. De ce să nu apreciez ceea ce am? De ce acord atât de mare atenţie pentru ceea ce nu am? Ăsta a fost momentul în care mentalitatea şi gândirea mea s-au schimbat. Iar astăzi, de exemplu, când îmi vin la cabinet paciente cu această boală, Hashimoto, şi se plâng cât de greu le este, le las să se plângă cât pot de mult şi după aceea le spun că şi eu am, şi nu le vine să creadă, când mă văd aşa cum sunt eu acum. Şi prin asta sunt puterea exemplului. Contează enorm de mult să vezi pe cineva care a reuşit să nu aibă o sută de kilograme, a reuşit să îi crească părul. A reuşit să aibă o piele care e OK (perfectă, aş zice eu). Vezi că altcineva a putut şi zici: „hai să fac şi eu!”.

    (Spunea că boala a ajutat-o cel mai mult să fie disciplinată. Disciplina îţi schimbă viaţa! Puterea exemplului ei ne spune că se poate, iar ea insistă să ne facă să înţelegem că nu e nevoie să avem o motivaţie dureroasă pentru a ne schimba viaţa aşa cum vrem, chiar acum.)
    Care este cel mai important lucru pe care îl învăţăm citind această carte?
    Urmând exerciţiile, cred că reuşim să ajungem să ne acceptăm pe noi aşa cum suntem. Cred că acesta e cel mai important lucru în viaţa unui om – nu numai în viaţa unei femei. Să înveţi să te accepţi necondiţionat. Acesta este mesajul cărţii mele. Ghidul femeii de nota 10 nu înseamnă cu ce fel de haine să mă îmbrac, cum să mă machiez ca să par mai atractivă… nu. O femeie de nota 10 înseamnă acea femeie care s-a acceptat pe ea. Asta poţi să înveţi din carte. Iar dacă nu ai chef să faci exerciţiile, să parcurgi fiecare capitol. Eu cred că oriunde deschizi, la orice pagină, găseşti ceva care să te inspire. Cum am scris şi în prefaţă. E o carte pe care poţi să o pui în poşetă şi care să-ţi dea aripi să zbori ca femeie.

    (Sunt două exerciţii mai deosebite în carte: unul, presupune să fii singură în casă şi să te priveşti goală în oglindă, timp de 20 de minute; celălalt, să ţii un jurnal în care să-ţi notezi zilnic trei lucruri care te-au făcut fericită în ziua respectivă. Amândouă îţi schimbă viaţa.)

    Hedi Hoka are un doctorat în psihologie, are experienţă academică în Olanda, Finlanda, Austria şi Germania şi este membră a Society for Coaching Psychology din Marea Britanie, a Colegiului Psihologilor din România, a International Leadership Association din SUA şi a Mindfulness Association din Marea Britanie.

    Apreciat de 3 persoane

  14. Adi zice:

    O poveste. Povestea unei femei.
    @ Irina Binder

    Când aşteaptă pe coridorul unui spital, oamenii par mai dispuşi să vorbească despre necazurile şi despre durerile lor. Chiar și cu străini.
    Aşa am cunoscut şi eu povestea de viață a unei femei. Aştepta pe coridorul unei clinici să afle dacă are o boală gravă. Se vedea cu ochiul liber că era foarte tensionată. Mă privea discret şi mi s-a părut că se uită lung la sticla mea cu apă.
    – Vă este sete?, am întrebat-o.
    – Nu, mulţumesc.
    – Mai am o sticlă neîncepută în maşină, o pot aduce în 2 minute…
    – Nu vai, cum să vă deranjez?
    Imediat am plecat şi i-am adus sticla de apă din maşină. Mi-a mulţumit, a băut din apă şi m-a întrebat de ce mă aflam acolo. Credea că aştept și eu vreun răspuns de la acelaşi doctor. Mi-a povestit despre boala ei şi, ca să o fac să mai uite de această grijă, am început să-i pun întrebări despre ea. Mi-a povestit că lucra într-o bancă de peste 20 de ani, că era căsătorită de aproape 30 de ani şi că avea doi copii mari, un fiu căsătorit şi o fiică în ultimul an la facultate.
    Cred că a început să se simtă confortabil povestind, fiindcă a început să mi se destăinuiască, spunându-mi tot felul de detalii din viaţa ei de familie. Dar vorbea numai despre dureri şi dezamăgiri.
    – Trebuie să aveţi şi ceva frumos de povestit, i-am spus, dorindu-mi să-i distrag atenţia de la poveştile negative care o afectau încă în mod vizibil.
    – Doar copiii au fost ceva frumos în viaţa mea. Atât. Apoi au crescut şi ei şi…
    – Haideţi că o să aflaţi imediat că boala se poate trata şi vă duceţi acasă, le daţi tuturor vestea bună şi o să vă îmbrăţişaţi.
    – N-o să ne îmbrățișăm. Nu m-a mai îmbrăţişat nimeni de ani de zile… cred că de când erau copiii mici. Nu știți cum sunt copiii când cresc? Fiecare cu ale lor…
    Mi s-a părut ireal.
    – Cum, nu vă îmbrăţişaţi în casă?
    A început să-mi povestească de relaţia rece pe care o avea cu soţul ei încă de la începutul căsătoriei lor şi, desigur, copiii au preluat ceea ce au văzut la părinţi. „Știți cum sunt bărbații, mai neatenți așa, mai reci…” (mi-a spus la un moment dat).
    Soţul doamnei era un om serios, dar distant. O înşelase cândva, în tinereţe, cu o „prietenă” de familie şi, deşi ea îl iertase de dragul copiilor și pentru că îl iubea, el s-a purtat de atunci ca un străin. Mi-a spus că în toţi cei aproape 25 de ani care trecuseră de când au avut acea problemă în cuplu, ea nu s-a mai simţit iubită de el, de parcă ea ar fi fost cea care greșise. A mai simţit doar iubirea şi afecţiunea copiilor, până când aceştia au devenit adolescenţi. Apoi a simţit că nu o mai iubeşte nimeni. Că ea exista doar ca să fie soţie şi mamă, să îşi îngrijească familia.
    Pentru că acea prietenă le tulburase pacea din familie, n-au mai avut încredere să-și facă alți prieteni cu care să socializeze. Iar ea era o femeie prea ocupată cu serviciul, cu casa şi cu familia pe care trebuia să le întreţină, ca să mai aibă timp să îşi facă măcar o prietenă de suflet. S-a simţit mereu singură şi şi-a dus toate durerile şi toate nemulţumirile cu zâmbetul pe buze.
    – Nu m-a ştiut nimeni că nu mai pot. Uneori, aşa de bine mi-ar fi prins şi mie o vorbă bună, o mângâiere sau o îmbrăţişare…, mi-a spus ştergându-şi o lacrimă pe care n-a mai putut să o reţină.
    Probabil că avea nevoie să povestească totul, pentru că a continuat să îmi spună tot ceea ce adunase în sufletul ei într-o viaţă de om.
    Am fost întrerupte, la un moment dat, de asistenta care a chemat-o în cabinet. Deşi o cunoaşteam pe doamna respectivă de doar câteva minute, eram foarte îngrijorată pentru ea. Îmi doream să primească un răspuns favorabil, să nu afle că este grav bolnavă. Mi se părea trist că într-un moment atât de greu nu era nimeni lângă ea să o sprijine moral. Am aşteptat-o cu emoţie şi cu teamă că între timp voi intra şi eu în cabinetul de lângă şi că ea va pleca şi nu voi reuşi să îmi iau rămas bun. A ieşit după câteva minute cu un zâmbet larg pe faţă.
    – Deci?
    – Se pare că nu mor prea curând, mi-a spus bucuroasă.
    M-am ridicat şi am îmbrăţişat-o strâns. Mi-a răspuns şi ea la îmbrăţişare şi a izbucnit în plâns. Probabil plângea şi de fericire, dar şi de tristeţe.
    – Vreţi să fim prietene?, am întrebat-o. Ştiu că sunt mai tânără, dar am experienţă de viaţă. Poate bem câteodată o cafea, măcar o dată la şase luni, să mai vorbim, i-am spus.
    Am făcut schimb de numere de telefon.
    – Irina Binder, i-am spus când m-a întrebat ce nume să treacă în agenda telefonului.
    – Irina Binder care a scris Fluturi?, m-a întrebat ea privindu-mă uimită.
    – Da, am spus zâmbind.
    – Nu pot să cred! Doamne, mereu mi-am spus că mi-ar plăcea să fii prietena mea, tu ştii câtă alinare mi-a adus cartea ta? Prin povestea ta parcă am trăit şi eu poveşti care nu mi-au fost date…

    Povestea ei este povestea multor soţii şi mame. Este povestea soţiilor şi a mamelor care trăiesc o altă poveste decât cea pe care au visat-o şi pe care ar fi meritat-o. Este povestea soţiilor care aşteaptă o viaţă întreagă să fie din nou observate şi iubite. Care tânjesc după puţină afecţiune, după o privire admirativă, după o mângâiere.
    Este povestea soţiilor care muncesc neobosit ca să le asigure bărbaţilor lor un cămin confortabil, care-i îngrijesc, care le iartă rătăcirile, care îndură umilinţe şi care, până la urmă, se abandonează singurătăţii şi se resemnează cu o viaţă lipsită de afecţiune şi de iubire. Este povestea soțiilor private de fericire și care trăiesc cu sentimentul cumplit al nesiguranței.
    Este povestea multor mame care, din iubire pentru copii, sacrifică totul şi care trăiesc pentru şi prin copiii lor. Pentru copii care, de la un moment dat, nu mai simt nevoia să le arate afecţiune, care doar cer, care au numai aşteptări, care n-au răbdare, care critică şi uită să spună măcar un banal „mulţumesc pentru masă!”. Este povestea multor mame care în loc să fie răsfăţate şi apreciate, care în loc să primească mângâieri şi îmbrăţişări, primesc reproşuri şi sunt rănite cu priviri urâcioase, cu vorbe dureroase spuse la furie şi cu indiferenţă.
    Este povestea multor soţii şi mame al căror singur sens în viaţă este să aibă grijă de familiile lor. Care nu uită niciodată evenimentele importante din viaţa celor dragi, care sunt mereu prezente, mereu atente, mereu dispuse să muncească şi să se dăruiască. Care poartă în portofel o poză cu copiii lor, care, în timp ce copiii lor se distrează, ele aşteaptă îngrijorate. Care renunţă la sine şi fac sacrificii pentru a le oferi copiilor tot ceea ce îşi doresc.
    Este povestea multor soţii şi mame pentru care nu există „nu mai pot” şi „nu am” şi pentru care „a dori” există doar pentru visurile şi nevoile celor dragi. Este povestea soţiilor şi a mamelor care plâng singure, despre ale căror dureri, nevoi, temeri şi visuri, cei dragi nu ştiu mai nimic.
    Este povestea soţiilor şi a mamelor care îndură totul, care înţeleg totul, care acceptă totul, care iartă totul, care dăruiesc totul, fără a aştepta nimic în schimb. Dar este povestea soţiilor şi a mamelor care merită totul şi care primesc atât de puţin…
    Apoi, când şi copiii lor devin părinţi, când mamele lor nu mai sunt, le plâng amintirea şi ar da orice să le poată oferi măcar o floare, măcar o îmbrăţişare…

    Cu drag, pentru soţii şi mame…

    Apreciat de 2 persoane

  15. Adi zice:

    În general, unui bărbat îi place să se simtă rege, leu, în mica lui celulă cavernoasă a societăţii, în familie, şi pe undeva aşa şi este. Acest lucru îi demonstrează lui şi ansamblului social din care face parte, că el ţine frâiele în mâini, că fără el lumea nu ar exista şi, implicit, femeia din spate ar aluneca în prim planul abrutizării, ar sucomba în izolare şi s-ar stinge într-un anonimat deprimant pentru cei ce încă îi mai populează grupul din care a făcut cândva parte ca un întreg. Ea reprezintă un sex slab, incapabil de a se adapta noilor condiţii, când nevoită fiind, trebuie să facă faţă greutăţilor vieţii, să combine viaţa personală cu cea profesională în mod armonios, să caute soluţii pentru a evada dintr-un faliment emoţional iminent în care tocmai a fost lepădată. Bărbaţii au impresia iluzoriecă o femeie este incapabilă de a se acomoda multitudinilor de probleme apărute fortuit, că ele nu ştiu să-şi reorganizeze viaţa după standarde noi şi că nu vor putea face faţă cu succes unei vieţi solitare şi independente.

    Mare greşeală! Cea mai mare care poate exista în concepţia unui bărbat!

    Femeile nu sunt nici pe departe aşa. Femeile (vorbesc doar de cele cerebrale) sunt vulcani neînţeleşi care erup când nu te aştepţi, femeile sunt sarea şi piperul unei relaţii, indiferent dacă puteţi şi vreţi să recunoaşteţi asta sau nu. Femeia este cea care poate şi ştie să salveze sau să înece o căsnicie, o poate înălţa sau o poate coborî, o poate manipula după bunul său plac, poate face dintr-un bărbat un om fericit sau, dimpotrivă, cel mai nefericit de pe pământ – acesta se numeşte controlul subtil al unei relaţii. Trebuie doar SĂ VREA. Dacă ştie să fie diplomată, dacă ştie să facă salturi peste prăpastii, să fenteze, să se ascundă sau, din contră, să se arate când e cazul, atunci va reuşi. Dacă însă se va împiedica, cu sau fără voia ei, va fi un fiasco, dar chiar şi în această situaţie, o femeie nu va sta să plângă după un bărbat care a părăsit-o din cine ştie ce motiv (altă femeie, în marea majoritate a cazurilor, excluzând alcoolismul sau violenţa domestică care sunt cele mai debile şi mai primitive forme de manifestare a omului de grotă practicate de nişte alienaţi poposiţi dintr-o eroare catastrofală în aşezămintele omeneşti) şi nici nu-şi va pune capăt zilelor (Doamne fereşte!), decât dacă are ceva labil în psihic încă de dinainte şi nu conştientizează asta decât atunci când ajunge în faţa faptului împlinit. Aici, intervine educaţia de acasă care este decisivă, precum şi pregătirea profesională. O femeie împlinită profesional (fiindcă nimeni nu-i poate fura neuronii, ştiinţa, diplomele şi capacitatea intelectuală), se va refugia în muncă, îşi va găsi noi ocupaţii, îşi va face un amant pentru care e posibil să aibă ceva afecţiune sau nu, va progresa la locul de muncă şi va fi mult mai prudentă în relaţii. O femeie singură, care mai are şi copii, va renunţa cu bucurie la orice mascul mediocru ce-i va da târcoale şi îşi va revărsa dragostea naufragiată dar reînnoită sub altă formă, peste cei care-i poartă sufletul în eternitate: copiii, pentru că în ei îşi găseşte forţa de a merge mai departe, de a se ridica şi de a înainta în viaţă. Poate doar, din când în când, tangenţial, va cunoaşte bărbaţi (de regulă ancoraţi adânc în diverse relaţii mai mult nereuşite decât reuşite – căci dacă ar fi reuşite, ei nu ar avea ce căuta acolo) cu care va avea câteva nopţi pasionale sau câteva partide de sex flugare, pentru descărcarea energiilor negative, de o parte şi de alta, dar va evita să se implice emoţional, dat fiind faptul că ea ştie că partenerul de o noapte (două-trei) nu este cu nimic mai bun decât „fostul”, din moment ce se mulţumeşte cu firimituri de amor incert, nesigur şi neîmpărtăşit. Ea va vedea în partenerul efemer acelaşi rebel vânător în căutare de ceva nou ca şi „ex”-ul, cu un creier micşorat de hormonii ce dau năvală în faţa unui trup femeiesc, dar în esenţă cu aceeaşi animalitate lipsită de inhibiţii.

    La capătul opus, aş putea spune că se mai întâmplă şi aşa-zisele abateri de la regulă, excepţii, pe care le putem numi cu uşurinţă minuni. Bărbaţi care au avut neşansa de a-şi uni destinul cu femei desfrânate, care nu au ştiut să-i aprecieze sau care, din prea mult respect vis-à-vis de partenera de viaţă, au ajuns să fie călcaţi în picioare, ironizaţi, batjocoriţi şi marginalizaţi de ea şi de cei din jur. Ei bine, în astfel de cazuri, se întâmplă cel mai adesea ca, dintr-o refulare lăuntrică, bărbatul respins să dorească o răzbunare tâmpă asupra noii persoane cunoscute, să se comporte cu respectiva total opus faţă de comportamentul cu „anterioara”, lucru cel puţin de neînţeles pentru cunoscuţi, cât mai ales pentru subiectul recent adus în ecuaţie – noua consoartă. De parcă ar avea ea vreo vină că „fosta” s-a dedat la deprinderi murdare sau comportament mârşav!!

    Mare greşeală! A doua!

    Părerea mea este că nu trebuie amestecată o viaţă anterioară cu o viaţă prezentă sau viitoare, fiindcă viaţa se succede pe capitole, de diverse foiletoane care au, e adevărat, ceva legături între ele, dar sunt totuşi atât de suverane. După cum cred că nimeni nu ar trebui să deţină controlul în nimic. La o căruţă, dacă se înhamă doi cai, trebuie să tragă amândoi, în egală măsură. Afară doar de faptul când unul dintre ei oboseşte, evident, şi atunci se presupune o pauză. Asta nu înseamnă să dai drumul cailor pe câmp, să alerge ca nebunii şi să se rătăcească unul de altul, să abandoneze căruţa, ba mai mult, să frângă osia. Greu sau uşor, ei vor trebui să rămână împreună, unul lângă altul, până îşi vor reveni, pentru o asigura mai apoi o călătorie armonioasă, completă şi sigură, până la destinaţie, până în ultima secundă a dansului marital.

    Este adevărat că într-o relaţie/căsătorie/uniune consensuală – mai nou (sucombatul „concubinaj”), cred că cea care are cea mai mare influenţă este, într-adevăr femeia, pentru că ea percepe, în general (nu în special!), mai multe subtilităţi decât un bărbat, ea ştie instinctual cum să-l facă pe cel de lângă ea să se îndrăgostească, să se REîndrăgostească şi mai apoi, să-i ofere bărbatului ce-i populează zilele, clipe de neuitat atunci când îşi doreşte sau când îl doreşte. Fără ea, un bărbat va trăi debusolat, singur, trist şi fără împliniri, deoarece nu degeaba Dumnezeu a lăsat pe pământ două sexe, ci – conform Genezei – în a şasea zi a creat „bărbatul şi femeia”, apoi s-a odihnit.

    Ar mai exista un caz aparte pe care nu l-am adus în discuţie până acum, fiindcă mi se pare ireal de coincident: atunci când un bărbat rănit întâlneşte sufletul pereche, o femeie rănită şi ea la rândul ei, şi atunci încep prin a se completa unul pe altul, evitând mai ales greşelile anterioare înfăptuite cu sau fără voia lor, când vor încerca să-şi refacă viaţa adăugându-se, înţelegându-se, iubindu-se, întregindu-se, inventându-se chiar, înlănţuindu-şi temerile, grijile, angoasele, refulările, dar şi plăsmuirea de noi speranţe, noi vise, noi concepţii şi noi viziuni asupra vieţii, asupra diverselor aspecte cotidiene, mai mature, mai profunde, mai binevoitoare şi nu în ultimul rând, mai chibzuite. Căci, avantajul maturităţii îşi are obârşia tocmai în înţelepciunea căpătată de-a lungul anilor, doar nu degeaba se spune că bătrânii sunt înţelepţi – ceea ce mi se pare perfect adevărat, fiindcă această înţelepciune derivă fix din experienţa vieţii şi nimic altceva. Acest caz mi se pare ideal, desăvârşit, ireal, poate chiar utopic şi muuuuuult prea rar întâlnit, dar totuşi, nu imposibil (cel puţin nu în cărţi sau în vise, că în realitate… ).

    Ca o concluzie peste cele enumerate mai sus, mărturisesc că am constatat nu o dată că femeile, în adâncul sufletelor lor, au dat şi dau dovadă de o duşmănie mult mai puternică decât bărbaţii, în toate acţiunile ce le efectuează, dacă vor. De asemenea, la polul opus, pot fi şi mame bune, partenere de viaţă devotate, surori fidele sau fiice iubitoare etc. Totuşi, se zice că bărbaţii sunt mai buni, mai calzi, mai tandri, mai iubitori – acest lucru fiind valabil doar atunci când iubesc cu adevărat, când vibrează prin toţi porii, când VOR acest lucru, când destinul le oferă ocazii atât de rare s-o demonstreze, poate o dată sau de, cel mult, două ori în viaţă. În inimile lor poate exista un ocean de gingăşie care se va revărsa ca un tsunami asupra femeii alese, dacă ea va şti cum să-l facă să-i arate acest lucru.

    Deci, indiferent cât de opuşi pot fi, femeile şi bărbaţii convieţuiesc împreună încă de la începuturile vieţii pe pământ, în armonie sau discordie, mai bine sau mai rău, cu dragoste sau fără, fiindcă şi în acest caz se aplică una din legile fizicii: opusele se atrag, aşa cum bine afirmă savanţii că suntem făcuţi din praf, pulbere şi stele, precum Universul.

    Autor: Aurora Cristea

    Apreciat de 1 persoană

VA MULTUMESC !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.