O…FEMEIE !?


3oekl2cd53ue2iey8wnO femeie iubeşte cu toată fiinţa. Iubeşte până la sacrificiu.
O femeie iartă, oricât de mult i s-ar greşi.yl5wu7duxi6lqutgrb1a
O femeie luptă până la capăt, chiar dacă a rămas fără puteri. Găseşte de fiecare dată resurse să meargă mai departe.

O femeie oferă încredere oricui, dar dacă i-a fost trădată, cu greu se poate recâştiga.
O femeie speră până la ultima clipă.uUQg78c7bMpyIu096zc1rCr1dSykTzjoMfo229PcLT52IY1x7X-hHg==
O femeie păstrează în suflet tot ce i-a făcut inima să vibreze, inclusiv cele mai banale lucruri pe care le-ar putea face cineva.
O femeie preţuieşte prietenia mai mult decât îşi poate imagina cineva.
O femeie plânge la suferinţa altuia şi nu uită să ofere o vorbă de încurajare.
O femeie râde cu tot sufletul când e fericită.PgwGS1kk_fNv1DzKk37HmXbQMuBQiD16nDD5UGg2uIAJ0CLW_Erhzg==
O femeie nu uită niciodată binele care i-a fost făcut şi oamenii care i-au fost alături.
O femeie poate fi o forţă, o poate lua de la început de nenumărate ori, de fiecare dată mai încrezătoare şi în acelaşi timp poate fi un copil, care are nevoie de protecţie, iubire, îmbrăţişări şi vise frumoase O femeie este capabila demulte responsabilitati!
Nu uitati ca ea este ,deci poate fi: prietena, sora,sotie,mama,bunica…6298wWFEqVcqThJkdoljUg0IqXo5CAXigcULrcvbX_ZrvqzDBWcqfA

Sa fiti iubite !https://anitanna.wordpress.com/te-vreau-langa-mine/comment-page-4/#commentsyl5wu7duxi6lqutgrb1a

Anunțuri

Despre anitanna

Incerc sa redescopar placerea unei actiuni zilnice,cum ar fi aceea de a sta in fata calculatorului, a ma plimba, a citi, a privi lumea din jur,a iubi,dar fara a crede ca este ceea ce pot obtine mai mult de la viata! Am invatat ca viata trebuie traita din plin, cel ce nu calatoreste,nu citeste,nu stie sa asculte muzica, nu iubeste,cel ce evita emotiile care ne invata ochii sa straluceasca si sufletul sa vibreze,e condamnat la moarte!
Acest articol a fost publicat în video si imagini cu text. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

22 de răspunsuri la O…FEMEIE !?

  1. Adi zice:

    O poveste. Povestea unei femei.
    @ Irina Binder

    Când aşteaptă pe coridorul unui spital, oamenii par mai dispuşi să vorbească despre necazurile şi despre durerile lor. Chiar și cu străini.
    Aşa am cunoscut şi eu povestea de viață a unei femei. Aştepta pe coridorul unei clinici să afle dacă are o boală gravă. Se vedea cu ochiul liber că era foarte tensionată. Mă privea discret şi mi s-a părut că se uită lung la sticla mea cu apă.
    – Vă este sete?, am întrebat-o.
    – Nu, mulţumesc.
    – Mai am o sticlă neîncepută în maşină, o pot aduce în 2 minute…
    – Nu vai, cum să vă deranjez?
    Imediat am plecat şi i-am adus sticla de apă din maşină. Mi-a mulţumit, a băut din apă şi m-a întrebat de ce mă aflam acolo. Credea că aştept și eu vreun răspuns de la acelaşi doctor. Mi-a povestit despre boala ei şi, ca să o fac să mai uite de această grijă, am început să-i pun întrebări despre ea. Mi-a povestit că lucra într-o bancă de peste 20 de ani, că era căsătorită de aproape 30 de ani şi că avea doi copii mari, un fiu căsătorit şi o fiică în ultimul an la facultate.
    Cred că a început să se simtă confortabil povestind, fiindcă a început să mi se destăinuiască, spunându-mi tot felul de detalii din viaţa ei de familie. Dar vorbea numai despre dureri şi dezamăgiri.
    – Trebuie să aveţi şi ceva frumos de povestit, i-am spus, dorindu-mi să-i distrag atenţia de la poveştile negative care o afectau încă în mod vizibil.
    – Doar copiii au fost ceva frumos în viaţa mea. Atât. Apoi au crescut şi ei şi…
    – Haideţi că o să aflaţi imediat că boala se poate trata şi vă duceţi acasă, le daţi tuturor vestea bună şi o să vă îmbrăţişaţi.
    – N-o să ne îmbrățișăm. Nu m-a mai îmbrăţişat nimeni de ani de zile… cred că de când erau copiii mici. Nu știți cum sunt copiii când cresc? Fiecare cu ale lor…
    Mi s-a părut ireal.
    – Cum, nu vă îmbrăţişaţi în casă?
    A început să-mi povestească de relaţia rece pe care o avea cu soţul ei încă de la începutul căsătoriei lor şi, desigur, copiii au preluat ceea ce au văzut la părinţi. „Știți cum sunt bărbații, mai neatenți așa, mai reci…” (mi-a spus la un moment dat).
    Soţul doamnei era un om serios, dar distant. O înşelase cândva, în tinereţe, cu o „prietenă” de familie şi, deşi ea îl iertase de dragul copiilor și pentru că îl iubea, el s-a purtat de atunci ca un străin. Mi-a spus că în toţi cei aproape 25 de ani care trecuseră de când au avut acea problemă în cuplu, ea nu s-a mai simţit iubită de el, de parcă ea ar fi fost cea care greșise. A mai simţit doar iubirea şi afecţiunea copiilor, până când aceştia au devenit adolescenţi. Apoi a simţit că nu o mai iubeşte nimeni. Că ea exista doar ca să fie soţie şi mamă, să îşi îngrijească familia.
    Pentru că acea prietenă le tulburase pacea din familie, n-au mai avut încredere să-și facă alți prieteni cu care să socializeze. Iar ea era o femeie prea ocupată cu serviciul, cu casa şi cu familia pe care trebuia să le întreţină, ca să mai aibă timp să îşi facă măcar o prietenă de suflet. S-a simţit mereu singură şi şi-a dus toate durerile şi toate nemulţumirile cu zâmbetul pe buze.
    – Nu m-a ştiut nimeni că nu mai pot. Uneori, aşa de bine mi-ar fi prins şi mie o vorbă bună, o mângâiere sau o îmbrăţişare…, mi-a spus ştergându-şi o lacrimă pe care n-a mai putut să o reţină.
    Probabil că avea nevoie să povestească totul, pentru că a continuat să îmi spună tot ceea ce adunase în sufletul ei într-o viaţă de om.
    Am fost întrerupte, la un moment dat, de asistenta care a chemat-o în cabinet. Deşi o cunoaşteam pe doamna respectivă de doar câteva minute, eram foarte îngrijorată pentru ea. Îmi doream să primească un răspuns favorabil, să nu afle că este grav bolnavă. Mi se părea trist că într-un moment atât de greu nu era nimeni lângă ea să o sprijine moral. Am aşteptat-o cu emoţie şi cu teamă că între timp voi intra şi eu în cabinetul de lângă şi că ea va pleca şi nu voi reuşi să îmi iau rămas bun. A ieşit după câteva minute cu un zâmbet larg pe faţă.
    – Deci?
    – Se pare că nu mor prea curând, mi-a spus bucuroasă.
    M-am ridicat şi am îmbrăţişat-o strâns. Mi-a răspuns şi ea la îmbrăţişare şi a izbucnit în plâns. Probabil plângea şi de fericire, dar şi de tristeţe.
    – Vreţi să fim prietene?, am întrebat-o. Ştiu că sunt mai tânără, dar am experienţă de viaţă. Poate bem câteodată o cafea, măcar o dată la şase luni, să mai vorbim, i-am spus.
    Am făcut schimb de numere de telefon.
    – Irina Binder, i-am spus când m-a întrebat ce nume să treacă în agenda telefonului.
    – Irina Binder care a scris Fluturi?, m-a întrebat ea privindu-mă uimită.
    – Da, am spus zâmbind.
    – Nu pot să cred! Doamne, mereu mi-am spus că mi-ar plăcea să fii prietena mea, tu ştii câtă alinare mi-a adus cartea ta? Prin povestea ta parcă am trăit şi eu poveşti care nu mi-au fost date…

    Povestea ei este povestea multor soţii şi mame. Este povestea soţiilor şi a mamelor care trăiesc o altă poveste decât cea pe care au visat-o şi pe care ar fi meritat-o. Este povestea soţiilor care aşteaptă o viaţă întreagă să fie din nou observate şi iubite. Care tânjesc după puţină afecţiune, după o privire admirativă, după o mângâiere.
    Este povestea soţiilor care muncesc neobosit ca să le asigure bărbaţilor lor un cămin confortabil, care-i îngrijesc, care le iartă rătăcirile, care îndură umilinţe şi care, până la urmă, se abandonează singurătăţii şi se resemnează cu o viaţă lipsită de afecţiune şi de iubire. Este povestea soțiilor private de fericire și care trăiesc cu sentimentul cumplit al nesiguranței.
    Este povestea multor mame care, din iubire pentru copii, sacrifică totul şi care trăiesc pentru şi prin copiii lor. Pentru copii care, de la un moment dat, nu mai simt nevoia să le arate afecţiune, care doar cer, care au numai aşteptări, care n-au răbdare, care critică şi uită să spună măcar un banal „mulţumesc pentru masă!”. Este povestea multor mame care în loc să fie răsfăţate şi apreciate, care în loc să primească mângâieri şi îmbrăţişări, primesc reproşuri şi sunt rănite cu priviri urâcioase, cu vorbe dureroase spuse la furie şi cu indiferenţă.
    Este povestea multor soţii şi mame al căror singur sens în viaţă este să aibă grijă de familiile lor. Care nu uită niciodată evenimentele importante din viaţa celor dragi, care sunt mereu prezente, mereu atente, mereu dispuse să muncească şi să se dăruiască. Care poartă în portofel o poză cu copiii lor, care, în timp ce copiii lor se distrează, ele aşteaptă îngrijorate. Care renunţă la sine şi fac sacrificii pentru a le oferi copiilor tot ceea ce îşi doresc.
    Este povestea multor soţii şi mame pentru care nu există „nu mai pot” şi „nu am” şi pentru care „a dori” există doar pentru visurile şi nevoile celor dragi. Este povestea soţiilor şi a mamelor care plâng singure, despre ale căror dureri, nevoi, temeri şi visuri, cei dragi nu ştiu mai nimic.
    Este povestea soţiilor şi a mamelor care îndură totul, care înţeleg totul, care acceptă totul, care iartă totul, care dăruiesc totul, fără a aştepta nimic în schimb. Dar este povestea soţiilor şi a mamelor care merită totul şi care primesc atât de puţin…
    Apoi, când şi copiii lor devin părinţi, când mamele lor nu mai sunt, le plâng amintirea şi ar da orice să le poată oferi măcar o floare, măcar o îmbrăţişare…

    Cu drag, pentru soţii şi mame…

    Apreciat de 2 persoane

  2. Adi zice:

    În general, unui bărbat îi place să se simtă rege, leu, în mica lui celulă cavernoasă a societăţii, în familie, şi pe undeva aşa şi este. Acest lucru îi demonstrează lui şi ansamblului social din care face parte, că el ţine frâiele în mâini, că fără el lumea nu ar exista şi, implicit, femeia din spate ar aluneca în prim planul abrutizării, ar sucomba în izolare şi s-ar stinge într-un anonimat deprimant pentru cei ce încă îi mai populează grupul din care a făcut cândva parte ca un întreg. Ea reprezintă un sex slab, incapabil de a se adapta noilor condiţii, când nevoită fiind, trebuie să facă faţă greutăţilor vieţii, să combine viaţa personală cu cea profesională în mod armonios, să caute soluţii pentru a evada dintr-un faliment emoţional iminent în care tocmai a fost lepădată. Bărbaţii au impresia iluzoriecă o femeie este incapabilă de a se acomoda multitudinilor de probleme apărute fortuit, că ele nu ştiu să-şi reorganizeze viaţa după standarde noi şi că nu vor putea face faţă cu succes unei vieţi solitare şi independente.

    Mare greşeală! Cea mai mare care poate exista în concepţia unui bărbat!

    Femeile nu sunt nici pe departe aşa. Femeile (vorbesc doar de cele cerebrale) sunt vulcani neînţeleşi care erup când nu te aştepţi, femeile sunt sarea şi piperul unei relaţii, indiferent dacă puteţi şi vreţi să recunoaşteţi asta sau nu. Femeia este cea care poate şi ştie să salveze sau să înece o căsnicie, o poate înălţa sau o poate coborî, o poate manipula după bunul său plac, poate face dintr-un bărbat un om fericit sau, dimpotrivă, cel mai nefericit de pe pământ – acesta se numeşte controlul subtil al unei relaţii. Trebuie doar SĂ VREA. Dacă ştie să fie diplomată, dacă ştie să facă salturi peste prăpastii, să fenteze, să se ascundă sau, din contră, să se arate când e cazul, atunci va reuşi. Dacă însă se va împiedica, cu sau fără voia ei, va fi un fiasco, dar chiar şi în această situaţie, o femeie nu va sta să plângă după un bărbat care a părăsit-o din cine ştie ce motiv (altă femeie, în marea majoritate a cazurilor, excluzând alcoolismul sau violenţa domestică care sunt cele mai debile şi mai primitive forme de manifestare a omului de grotă practicate de nişte alienaţi poposiţi dintr-o eroare catastrofală în aşezămintele omeneşti) şi nici nu-şi va pune capăt zilelor (Doamne fereşte!), decât dacă are ceva labil în psihic încă de dinainte şi nu conştientizează asta decât atunci când ajunge în faţa faptului împlinit. Aici, intervine educaţia de acasă care este decisivă, precum şi pregătirea profesională. O femeie împlinită profesional (fiindcă nimeni nu-i poate fura neuronii, ştiinţa, diplomele şi capacitatea intelectuală), se va refugia în muncă, îşi va găsi noi ocupaţii, îşi va face un amant pentru care e posibil să aibă ceva afecţiune sau nu, va progresa la locul de muncă şi va fi mult mai prudentă în relaţii. O femeie singură, care mai are şi copii, va renunţa cu bucurie la orice mascul mediocru ce-i va da târcoale şi îşi va revărsa dragostea naufragiată dar reînnoită sub altă formă, peste cei care-i poartă sufletul în eternitate: copiii, pentru că în ei îşi găseşte forţa de a merge mai departe, de a se ridica şi de a înainta în viaţă. Poate doar, din când în când, tangenţial, va cunoaşte bărbaţi (de regulă ancoraţi adânc în diverse relaţii mai mult nereuşite decât reuşite – căci dacă ar fi reuşite, ei nu ar avea ce căuta acolo) cu care va avea câteva nopţi pasionale sau câteva partide de sex flugare, pentru descărcarea energiilor negative, de o parte şi de alta, dar va evita să se implice emoţional, dat fiind faptul că ea ştie că partenerul de o noapte (două-trei) nu este cu nimic mai bun decât „fostul”, din moment ce se mulţumeşte cu firimituri de amor incert, nesigur şi neîmpărtăşit. Ea va vedea în partenerul efemer acelaşi rebel vânător în căutare de ceva nou ca şi „ex”-ul, cu un creier micşorat de hormonii ce dau năvală în faţa unui trup femeiesc, dar în esenţă cu aceeaşi animalitate lipsită de inhibiţii.

    La capătul opus, aş putea spune că se mai întâmplă şi aşa-zisele abateri de la regulă, excepţii, pe care le putem numi cu uşurinţă minuni. Bărbaţi care au avut neşansa de a-şi uni destinul cu femei desfrânate, care nu au ştiut să-i aprecieze sau care, din prea mult respect vis-à-vis de partenera de viaţă, au ajuns să fie călcaţi în picioare, ironizaţi, batjocoriţi şi marginalizaţi de ea şi de cei din jur. Ei bine, în astfel de cazuri, se întâmplă cel mai adesea ca, dintr-o refulare lăuntrică, bărbatul respins să dorească o răzbunare tâmpă asupra noii persoane cunoscute, să se comporte cu respectiva total opus faţă de comportamentul cu „anterioara”, lucru cel puţin de neînţeles pentru cunoscuţi, cât mai ales pentru subiectul recent adus în ecuaţie – noua consoartă. De parcă ar avea ea vreo vină că „fosta” s-a dedat la deprinderi murdare sau comportament mârşav!!

    Mare greşeală! A doua!

    Părerea mea este că nu trebuie amestecată o viaţă anterioară cu o viaţă prezentă sau viitoare, fiindcă viaţa se succede pe capitole, de diverse foiletoane care au, e adevărat, ceva legături între ele, dar sunt totuşi atât de suverane. După cum cred că nimeni nu ar trebui să deţină controlul în nimic. La o căruţă, dacă se înhamă doi cai, trebuie să tragă amândoi, în egală măsură. Afară doar de faptul când unul dintre ei oboseşte, evident, şi atunci se presupune o pauză. Asta nu înseamnă să dai drumul cailor pe câmp, să alerge ca nebunii şi să se rătăcească unul de altul, să abandoneze căruţa, ba mai mult, să frângă osia. Greu sau uşor, ei vor trebui să rămână împreună, unul lângă altul, până îşi vor reveni, pentru o asigura mai apoi o călătorie armonioasă, completă şi sigură, până la destinaţie, până în ultima secundă a dansului marital.

    Este adevărat că într-o relaţie/căsătorie/uniune consensuală – mai nou (sucombatul „concubinaj”), cred că cea care are cea mai mare influenţă este, într-adevăr femeia, pentru că ea percepe, în general (nu în special!), mai multe subtilităţi decât un bărbat, ea ştie instinctual cum să-l facă pe cel de lângă ea să se îndrăgostească, să se REîndrăgostească şi mai apoi, să-i ofere bărbatului ce-i populează zilele, clipe de neuitat atunci când îşi doreşte sau când îl doreşte. Fără ea, un bărbat va trăi debusolat, singur, trist şi fără împliniri, deoarece nu degeaba Dumnezeu a lăsat pe pământ două sexe, ci – conform Genezei – în a şasea zi a creat „bărbatul şi femeia”, apoi s-a odihnit.

    Ar mai exista un caz aparte pe care nu l-am adus în discuţie până acum, fiindcă mi se pare ireal de coincident: atunci când un bărbat rănit întâlneşte sufletul pereche, o femeie rănită şi ea la rândul ei, şi atunci încep prin a se completa unul pe altul, evitând mai ales greşelile anterioare înfăptuite cu sau fără voia lor, când vor încerca să-şi refacă viaţa adăugându-se, înţelegându-se, iubindu-se, întregindu-se, inventându-se chiar, înlănţuindu-şi temerile, grijile, angoasele, refulările, dar şi plăsmuirea de noi speranţe, noi vise, noi concepţii şi noi viziuni asupra vieţii, asupra diverselor aspecte cotidiene, mai mature, mai profunde, mai binevoitoare şi nu în ultimul rând, mai chibzuite. Căci, avantajul maturităţii îşi are obârşia tocmai în înţelepciunea căpătată de-a lungul anilor, doar nu degeaba se spune că bătrânii sunt înţelepţi – ceea ce mi se pare perfect adevărat, fiindcă această înţelepciune derivă fix din experienţa vieţii şi nimic altceva. Acest caz mi se pare ideal, desăvârşit, ireal, poate chiar utopic şi muuuuuult prea rar întâlnit, dar totuşi, nu imposibil (cel puţin nu în cărţi sau în vise, că în realitate… ).

    Ca o concluzie peste cele enumerate mai sus, mărturisesc că am constatat nu o dată că femeile, în adâncul sufletelor lor, au dat şi dau dovadă de o duşmănie mult mai puternică decât bărbaţii, în toate acţiunile ce le efectuează, dacă vor. De asemenea, la polul opus, pot fi şi mame bune, partenere de viaţă devotate, surori fidele sau fiice iubitoare etc. Totuşi, se zice că bărbaţii sunt mai buni, mai calzi, mai tandri, mai iubitori – acest lucru fiind valabil doar atunci când iubesc cu adevărat, când vibrează prin toţi porii, când VOR acest lucru, când destinul le oferă ocazii atât de rare s-o demonstreze, poate o dată sau de, cel mult, două ori în viaţă. În inimile lor poate exista un ocean de gingăşie care se va revărsa ca un tsunami asupra femeii alese, dacă ea va şti cum să-l facă să-i arate acest lucru.

    Deci, indiferent cât de opuşi pot fi, femeile şi bărbaţii convieţuiesc împreună încă de la începuturile vieţii pe pământ, în armonie sau discordie, mai bine sau mai rău, cu dragoste sau fără, fiindcă şi în acest caz se aplică una din legile fizicii: opusele se atrag, aşa cum bine afirmă savanţii că suntem făcuţi din praf, pulbere şi stele, precum Universul.

    Autor: Aurora Cristea

    Apreciat de 1 persoană

Se poate comenta aici! Va multumesc si bun venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s