VIATA ,Aurora Stef


Doar o viata traita pentru altii este o viata care merita traita. – Albert Einstein

Viata ne-a fost data pentru a munci, a iubi si pentru a ne innobila.

Daca acestea lipsesc, ce mai are omul in viata?– J. G. Herder

iNo0RNuk0Wj1wprw3oD5DBzUIT49671iPz_A1NhMpRo0lDuRb7bdSQ==

Viata este un dar pe care il meritam numai atunci cand il daruim.

– R. Tagore

34724995
Mi-as dori sa fiu albina ,sa pot zbura si gusta minunatele,delicatele flori de mar! Mi-as dori sa va incante sufletul si sa vi-l faca sa vibreze!..Sper sa reuseasca asta… autoarea versurilor,poeziei, DESPRE VIATA!

Si totusi…a venit primavara!
ZL3GxDPFDip2yDBV9JEdTcLOjnYiAokzudkEJRcWi_8psT2hcNEUVw (1)
Poezia,Aurorei Stef,VIATA !

IMGegBqJAWuP_8vjier2lLhpih_gi1xq8mA2krhGzCDj1uMZ5pcyCw==

About anitanna

Incerc sa redescopar placerea unei actiuni zilnice,cum ar fi aceea de a sta in fata calculatorului, a ma plimba, a citi, a privi lumea din jur,a iubi,dar fara a crede ca este ceea ce pot obtine mai mult de la viata! Am invatat ca viata trebuie traita din plin, cel ce nu calatoreste,nu citeste,nu stie sa asculte muzica, nu iubeste,cel ce evita emotiile care ne invata ochii sa straluceasca si sufletul sa vibreze,e condamnat la moarte!
Galerie | Acest articol a fost publicat în video si imagini cu text. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la VIATA ,Aurora Stef

  1. anitanna spune:

    Nu am ce sa iti ofer …Nu mai am nimic …Tot ce am avut am dat deja.
    Toti au primit cate ceva…Fiecare persoana din viata mea are ceva care sa-i aminteasca de mine in clipele cand va fi singura.
    Una un vis, alta un gest, una o speranta, alta o clipa de dragoste, una un zambet dimineata in zori, alta o mana calda pe obraz cand ii era greu, toate au 100 de grame de tandrete.
    As vrea sa iti dau si tie ceva, insa…pentru tine, imi pare rau…chiar nu mi-a mai ramas nimic..
    Daca vrei, uite, mai am ceva, mic, marunt…nu stiu daca o sa iti placa.
    E un lucru inutil si fara sens…insa daca vrei ia-l tu. E singurul lucru care mi-a mai ramas!
    Sufletul meu… photo Qb8tKw6hVcW-miHwhNPn6TQ-97Q6r6Yt7GlTOOpW-i9zYWQs3eDQ9Q.gif

    Apreciat de 3 persoane

  2. anitanna spune:

    FLORI SI MUZICA, …SAU DESPRE MUZICA FLORILOR!? PRIVITI,ADMIRATI SI ASCULTATI ! tacerea aduce cu ea…

      

      
      






    Nu a inflorit desigur liliacul, va veni si timpul lui,mai avem de asteptat..Daca vine putin caldura isi va desface cu usurinta florile…
    Va invit la muzica si imagine… Sa fiti iubite,i !

    Apreciat de 1 persoană

  3. Adi spune:

    Am fost aidoma căutătorilor de aur. Aurul care zace în adâncuri… Am plecat la
    drum cu un rucsac în care am ghemuit într-un colţ copilăria, o bucăţică din satul
    meu,un mugur de speranţă şi peste el visul… Am păşit cu tot avântul anilor mei
    de atunci.

    Drumul îmi părea o poiană scăldată în soare de primăvară iar eu călcam cu atenţie pentru a aduna în retină şi în inimă toată frumuseţea pe care o vedeam eu.. .Uneori poposeam, îmi uneam trupul cu pământul, miroseam tufele de muşeţel şi
    priveam înaltul cerului desenat de câte un nor alburiu. Mă contopeam cu tot
    universul şi mă simţeam parte din el.Era o contopire care îmi umplea fiinţa de
    pace şi iubire.
    .Într-o zi am întâlnit un măceş plin de roze. Florile erau delicate şi simple iar în mijloc, lângă stamine, era o pată albă. Albul acela din interiorul florii mă fascina şi voiam să îl simt..să îl ating..M-am trezit zgâriată în
    palme, pe nas dar mai ales în tălpi.. A trebuit să fac un popas pentru a-mi
    bandaja picioarele care nu mai puteau umbla…
    S-a înserat! La poalele măceşului meu sta încolacit un şarpe pe care nu îl vazusem sau poate l-am crezut până atunci un toiag.. Mi-a pus în palmele deja zdrenţuite o roză scuturată din măceş şi mi-a spus:
    -Du-te cu Dumnezeu!
    Roza era prea delicată să o pun în rucsac aşa că am făcut căuş din palme pentru a o
    proteja de bătăile vântului care din Zefir se transformase în Crivăţ. Am
    plecat!
    În întuneric poiana se transformase în junglă. Am început să învăţ alte legi şi alte lecţii. Lianele uneori îmi biciuiau faţa pentru că eram prea oarbă. Jivinele îmi dădeau ocol pentru a mă înşfăca atunci când nu aveam un foc
    de veghe aprins, copacii erau atât de deşi încât de multe ori nu pătrundea
    lumina…Mi-a fost sete şi am răbdat! Mi-a fost foame şi am adormit privind la
    floarea din palme. Ea m-a hrănit!
    Uneori ploaia torenţială mă uda până în adâncuri şi atunci scoteam din rucsac, bucăţica din satul meu, colţul de copilărie şi visul… Le uscam şi le aşezam la loc. Locul destinat aurului era întotdeauna gol. Doar câteva fire
    zăceau la fund cernute din apele întalnite în drum.
    Paşii mi-au fost tot mai grei,peisajul se îngusta iar eu urcam tot mai anevoie. Veşmintele mele s-au uzat şi am pierdut în călătorie bucaţi din ele… Obosită şi zdrenţuită am făcut o colibă unde m-am adăpostit o vreme
    .
    Am încercat să dorm dar blestemul aurului din adâncurile sufletului meu, mă chema, mă ispitea, urca în tulpinele pomilor şi curgea de acolo asupra mea ca un plânset de sirenă. Îmi tânguia numele prelung. Setea nu îmi dădea pace!
    Am ieşit din coliba întunecoasă şi m-a izbit arşiţa soarelui. Lumina m-a orbit. Terenul era arid, se transformase într-un deşert cât vedeai cu ochii…
    În zare, după ce multă vreme am orbecăit lovindu-mă de pietre şi alunecând în nisip, am gasit o oază…I-am simţit mirosul florilor sălbatice, i-am auzit glasul de izvor care curgea lin şi adăpa o vegetaţie luxuriantă
    .M-am oprit şi eu şi am încercat să îmi spăl chipul. Mi-am oglindit chipul în el.. Izvorul meu, lacrimile mele…
    Dintr-odată chipul mi-a întinerit. Susurul izvorului îmi doinea. De multe ori când îţi speli ochii, faţa şi sufletul la
    izvorul lacrimilor tale, se întâmplă un miracol. Am inceput să cânt. Am
    descoperit cuvinte care erau în adâncul meu, părăsite,uitate…
    Tălpile mele s-au acoperit cu iarbă, roza şi-a deschis larg petalele către soare iar aerul s-a parfumat de la toate florile crescute şi înăbuşite atâta vreme în inima mea. Numai ochii mi-era frică să ii deschid.. Dacă oaza este doar o
    iluzie? Oare ochii mei ştiau să vadă comoara? Şi când într-un târziu i-am deschis,
    primul lucru care l-am văzut a fost soarele .Din cupa lui poleită, lumina curgea
    , acoperind totul cu aur.
    Atunci am înţeles că m-am regăsit în sfârşit pe mine.

    Autor ,Romita Malina Constantin

    Apreciat de 1 persoană

Se poate comenta aici! Va multumesc si bun venit!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s