….Splendoarea florilor,bucuria pasarelelor la rasaritul soarelui bland de toamna,surasul de femeie indragostita,….strangeti in inima toate aceste picaturi cazute din cer si veti vedea ca se vor preface intr-un izvor care curge spre VIATA VESNICA!
BUN VENIT !
BUN VENIT !
Se poate comenta….Va multumesc !!
anitanna la BUCATARIA CAFENELEI … anitanna la MIREASA SEZON NOU-5..! sad angel la MIREASA SEZON NOU-5..! sad angel la SURVIVOR ROMANIA … … sad angel la PUTEREA DRAGOSTEI SEZON 3… -
Bine ati venit!
-
Comentarii recente
anitanna la BUCATARIA CAFENELEI … anitanna la MIREASA SEZON NOU-5..! sad angel la MIREASA SEZON NOU-5..! sad angel la SURVIVOR ROMANIA … … sad angel la PUTEREA DRAGOSTEI SEZON 3… antoaneta52 la MIREASA SEZON NOU-5..! sad angel la MIREASA SEZON NOU-5..! sad angel la MIREASA SEZON NOU-5..! In trecere pe blog…..My Community
“Daca nu ai fost niciodata cutremurat pana in adancurile sufletului de o floare deschisa in primavara , poate ca sufletul tau nu va cunoaste nicicand inflorirea.” Audra Foveo
-
-
“Acolo unde infloresc florile exista inca speranta.” Lady Bird Johnson
anitanna
-
Articole apreciate
Florile fac intotdeauna oamenii mai buni,mai fericiti si mai de ajutor;ele sunt raze de soare,miresme si medicamente pentru suflet.” Luther Burbank
Te invit pe pagina mea ! FABULOASELE PISICI !
“Florile sunt cele mai frumoase lucruri facute de Dumnezeu , in care El a uitat sa aseze si un suflet.” Henry Ward Beecher
…”Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc. Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.”(William Shakespeare)
Ce-mi doresc?! Ca o particica din sufletul meu sa ajunga la voi,prin ce fac aici,prin melodiile dragi,care-mi alina si incalzesc inima,,printr-o vorba buna,calda ,draga si prin imaginile pe care le pun…nu sunt ale mele,dar multumesc celor ce le creaza!
„Amintirile sunt cele mai duioase rânduri pe care le-am subliniat în cartea vieţii. Recitindu-le la bătrâneţe, ne coborâm cu mintea spre vremile acelea care pe atunci ne entuziasmau, dar care astăzi numai ne mângâie în singurătate.” Vasile Conta
CAFENEAUA TRANDAFIRUL ROSU !
Adevărul este o flacără atât de luminoasă încât mulţi oameni nu-i pot suporta lumina. Unii închid ochii ca să nu-l vadă, iar alţii fug ca să nu fie arşi. – GOETHE
Binecuvantari celor ce pasesc pragul Cafenelei!
Fiecare zi pare prea scurta pentru toate gandurile pe care le gandesc, pentru toate plimbarile pe care vreau sa le fac, pentru toate cartile pe care vreau sa le citesc si pentru toti prietenii pe care vreau sa ii vad. – John Burroughs
Timpul care iti face placere sa-l pierzi, nu e timp pierdut. La varsta noastra, e imperativ sa ne facem timp pentru activitati placute.
Deschide inima spre iertare si iubire si lasa sufletul sa zambeasca!
„Unii tac pentru că visează o elocinţă mai profundă decât a cuvintelor. În schimb, alţii tac pentru că nu mai vor să spună nimic. Pentru că nu mai cred în nimic. Nu mai cred în dragoste şi se hotărăsc să nu-i mai pronunţe numele, nu mai cred în fericire şi se hotărăsc să uite de ea. ” Octavian Paler
Anitanna
Bun venit!
-
Trafic site
Cafeneaua Trandafirul Rosu..anitanna blog
„Aşa sunt vremurile, nu poţi să fii moral, fără să fii în acelaşi timp imoral. Şi nu poţi să-ţi satisfaci vanităţile, fără să te umileşti din când în când. Cei care nu acceptă o jumătate din această pilulă, nu pot avea cealaltă jumătate. Căci totul e atins de duplicitate azi. N-a mai rămas nimic curat… ” citat din Octavian Paler
„Nu pasi in fata mea , as putea sa nu te urmez . Nu merge in spatele meu , s-ar putea sa nu te duc unde trebuie. Paseste alaturi de mine si fii prietenul meu.” Albert Camus
O carte bine scrisa este asemeni unui covor fermecat care te poarta intr-o lume in care nu ai putea avea acces in alt fel.” Caroline Gordon
Trafic vizitatori
„Haideti sa ne intampinam mereu unul pe altul cu zambete, pentru ca zambetele sunt inceputul iubirii.” Maica Tereza
Viata fara dragoste este ca un copac fara flori sau fructe. – Kahlil Gibran
„Da sansa fiecarei zile sa fie cea mai frumoasa din viata ta” Mark Twain
VERSETUL ZILEI !”Intr-o zi eu voi sterge orice lacrima din ochii tai ,si voi indeparta de la tine toata suferinta creata pe acest pamint …”
Aşa sunt vremurile, nu poţi să fii moral, fără să fii în acelaşi timp imoral. Şi nu poţi să-ţi satisfaci vanităţile, fără să te umileşti din când în când. Cei care nu acceptă o jumătate din această pilulă, nu pot avea cealaltă jumătate. Căci totul e atins de duplicitate azi. N-a mai rămas nimic curat… citat din Octavian Paler
ZODIA MEA !
-
Anitanna's Blog la Cafeneaua "Trandafirul rosu" 
http://uwall.tv/
…….Va place muzica? Atunci accesati link-ul de mai sus si sper sa va satisfaca preferintele muzicale!
Celui ce a creeat aceasta reusita dupa o munca asiduua…multe multumiri speciale!
ApreciazăApreciază
„A fost odată ca niciodată, în vremuri în care pământul era încă tânăr și nestatornic iar Luna își căuta o lume vie de care să se lege. Universul era împărțit în două, o lume întunecată și una plină de lumină. Fiecare dintre cele două lumi era stăpânită de câte o forță, una ca un fascicul de lumină iar cealaltă ca o noapte adâncă.
Într-o zi, fascicolul de lumină a luat un mănunchi de raze, a suflat peste ele un vânt fierbinte și le-a transformat în suflet. Apoi a mai făcut un suflet și l-a legat de celălalt. Cele două suflete erau atât de fericite încât străluceau mai tare decât Fascicolul care le-a dat naștere. Încântat de noua lui creație, Fascicolul a început să creeze din ce în ce mai multe suflete, legate două câte două. Și cele două suflete nu-și dădeau drumul niciodată, de teamă să nu se piardă printre celelalte suflete.
Lumina devenea din ce în ce mai puternică și amenința Lumea Întunericului. Înfuriat, Stăpânul întunericului a iscat o furtună atât de puternică încât sufletele s-au trezit aruncate în toate părțile, despărțite de sufletul pereche. Stăpânul Întunericului le-a prins pe fiecare și le-a aruncat în niște temnițe cărora azi noi le spunem trup apoi le-a aruncat pe câte o parte a Pământului. Ba le-a dat și ochi să nu se vadă niciodată!
De atunci, omul umblă pe pământ căutându-și sufletul pereche. Când îl găsește, îl prinde de mână și împreună zboară spre Tărâmul de Lumină unde au fost creați.”
sursa net.
ApreciazăApreciază
Tocmai i-am raspuns unei fetite de pe elmaz care-avea-n descriere basmul acesta ticluit.
Ti-l dedic (raspunsul) si tie, pe parcursul cautarilor nascocitorului (cautari doar din curiozitate). Deci:
”
Ce basm ciudat si plin de controverse, nascocit probabil de-o minte asemenea, gen mintilor creatoare de religii!!!???…
„Luna își căuta o lume vie de care să se lege” – ???!!!…
Nu-i specificat, dar se subintelege care fascicul e stapinul carei lumi, desi s-ar potrivi mult mai bine invers (prin legea contrastelor). Aici s-ar putea presupune ca ochii si deci vederea s-au inventat pe parcurs, dar atunci inainte cum se facea (cum se sesiza) diferenta-ntre lumina si-ntuneric???!!!…
Cum de acele suflete-n trup si cu ochi (cu care NU vad – ???!!!…) se cam potrivesc cu multe altele, daca nu chiar fiecare dintre ele cu toate celelalte (probabil in virtutea legii atractiei universale), si-n ultimul timp (daca n-o fi din mosi-stramosi) se potrivesc si pe invers, sufletoi cu sufletoi si sufletoaie cu sufletoaie, etc. (adica si alte divergente) si-n final cum de si de ce toate acestea se cheama „om”???!!!…
In concluzie, inventatorule a astfel de fantasmagorii (incluzind toate religiile) care afecteaza-n rau mintile „plecate cu sorcova”, mai bine asculta/citeste bancuri decit sa nascocesti balarii!
Asa ca , frumusica zimbitoare, mai cugeta cu descrierea care poate-ai vrut-o smarta si romantica, dar pare mai degraba semantica!
„
ApreciazăApreciază
Bunica mea avea o vorba: si cred ca avea dreptate când spunea că poveștile nu sunt pentru toate urechile și pentru toate mințile. Unii oameni nu le pot pătrunde înțelesul și rămân mereu dincolo de granița lor privind cu jind spre o lume care le va rămâne pentru totdeauna necunoscută…oare ma includ si eu in aceasta categorie????
Eu mai stiu o poveste ,cum ca vechii greci spuneau ca femeia si barbatul erau ca niste sfere perfecte si ca Zeii temandu-se ca le va umbri perfectiunea lor,au luat sferele si le-ai taiat in doaua…si le-au aruncat pe Pamant.Si ca de-atunci,fiecare isi cauta cealalta jumatate…
Cautarea sufletului pereche se face de cand lumea si pamantul,se pare,si sub diferite moduri,iar povestile tesute in jurul acestei cautari sunt nenumarate,dupa inchipuirea mintii…imaginatia fiecaruia……
Oricum,iti multumesc pentru comentariu pentru opinia ta ,o respect, si te astept,oricand sa mai revii….O seara minunata!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tot hoinarind prin viata ,efemer
Am invatat ,cand viata te doboara
Sa te ridici atunci ar trebui
Nu e nici prima…nici ultima oara…
Si de ranit vei fi ,atunci sa nu
Ranesti la randul tau chiar daca
Din dragoste ranit iti este sufletul
Si simti din suflet dragostea ca-ti pleaca..
Si de iti pare ziua tot mai grea
Si noaptea parca mult prea-ntunecata
Privirea ti-o ridica spre o stea
Speranta cauta-ti in bolta instelata…
Si zorii de iti par pustii si reci
Invaluiti de ceata intristarii
Nicicand tu capul sa nu-l pleci-
Si sufletul sa nu-l lasi prada disperarii..
Iar usa inimii sa nu o-nchizi
Si praful timpului sa nu-l lasi sa se-adune
Pe al ei prag,fa bine s-o deschizi
Si larg s-o lasi deschisa catre-ntreaga lume.
ApreciazăApreciază
In alta ordine de idei..imi plac povestile ,Naivului,il citesc cu interes mai ales…. povestea de sus,dupa ce m-am documentat ,se pare ca este
luata de cel …de la care am preluat-o si eu..tot a NAIVULUI!? :P:
„Știa povestea oamenilor care mergeau aplecați de mijloc purtând resemnați greutatea cerului. Era o poveste veche despre o lume de mult dispărută. Oamenii aceia se nășteau târându-se pe pământ, mergeau în genunchi cu fruntea plecată până la un an apoi începeau să își îndrepte genunchii, dar fruntea le rămânea veșnic plecată. Nu cunoșteau albastrul cerului sau albul norilor de vară. Nu știau cum arată un curcubeu sau cât de spectaculos este un răsărit sau un apus. Știau doar culoarea pământului și a apelor curgătoare, a ierbii și a florilor mărunte. Erau fericiți pentru că se puteau bucura de atâta frumusețe și nu visau niciodată la mai mult de atât.
Într-o zi, în comunitatea lor s-a născut un copil pe care toți l-au privit ca pe o ciudățenie. Refuza să-și țină capul plecat, iar pe ce creștea, spatele lui se încăpățăna să stea drept. Părinții lui erau triști, cum se va descurca el cu toată greutatea cerului? O să-și frângă gâtul de cum va păși afară din casă! Așa că nu îi dădeau voie să iasă afară. Copilul a crescut și privea cu jind la cei de vârsta lui care se jucau veseli pe afară.
-Eu de ce nu am voie să ies? Își întrebă într-o zi mama.
-Pentru că tu nu ești la fel ca ceilalți, nu ai putea suporta greutatea cerului și nu aș vrea să te pierd. Îi spuse mama cu lacrimi în ochi.
-Dar de ce nu aș putea să port greutatea lui asemeni celorlalți? Tu ai văzut cât este de frumos? Cum își schimbă culoarea de la negru la albastru limpede, cum ia foc sau cum se luminează în zeci de culori după fiecare ploaie de vară?
-Nu, dragul meu, îi spuse mama. Nu l-am văzut niciodată.
-Mamă, eu nu cred că cerul este atât de greu. Privește florile acelea mărunte din curte. Ele nu stau cu fruntea spre soare? Sau firele de iarbă care se ridică drepte pe marginea aleei. Oare să aibă ele mai multă putere decât mine? Vreau să ies afară și să încerc.
În zadar se chinui mama cu lacrimi în ochi să-l convingă să renunțe la o asemenea nebunie. Băiatul deschise ușa și păși hotărât afară. Mama se prăbuși la pământ cu gândul la fiul pe care urma să-l piardă, dar, surprinzător, nimic nu se întâmplă. Băiatul șovăi puțin apoi începu să alerge și să sară plin de fericire.
-Cerul e atât de ușor! Nici nu se simte!
Uimiți, oamenii își întrerupseră activitățile. Cei mai curajoși încercară să-și ridice fruntea și să privească cerul. Era dureros să se îndrepte după atâția ani de stat aplecați.
În timp, au învățat să se ridice și să poarte cerul pe creștetul capului. În final au înțeles că nu greutatea cerului îi țintuise atâtea generații cu privirea în pământ ci teama de a-l înfrunta, de a cunoaște. Se simțeau în siguranță între acele limite. Mulți nu au reușit să se mai îndrepte iar bătrânul despre care îi povestise bunica era unul dintre ei, o dovadă vie a acelei lumi care existase cândva.” (Naivul. Povesti despre lucruri marunte) – Moise D. (Naivul)
ApreciazăApreciază
Dumnezeu ne-a dat constiinta si suflet pentru a IUBI,pentru a ne BUCURA,pentru a IMPARTASI ….
Sa fiti binecuvantate,i cu toate acestea!
ApreciazăApreciază
Poveștile nu sunt pentru toți 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt clipe în care îți dorești să fii singur, doar tu cu gândurile tale și să lași liniștea să-ți țiuie în urechi. Probabil că în acele momente puțini înțeleg că de fapt liniștea pe care o cauți nu înseamnă singurătate. Un prieten adevărat îndură tăcerea alături de tine și îți oferă un umăr pe care să-ți sprijini gândurile.
sursa NAIVUL
Multumesc,Naivule, pentru toate ce ne oferi!
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Buna seara draga mea!…O seara minunata alaturi de cei dragi, am venit putin in vizita, acum ma uit si eu cat mai e timp la serial, apoi la somn, pupici!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
HRISTOS A INVIAT!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
HRISTOS S-A INALTAT!
Bun venit!
Noi, femeile suntem darururi facute barbatilor indiferent dacă suntem căsătorite sau nu…
Bărbatul, de nu-și va privi femeia, soția, ca pe un dar al lui Dumnezeu, nu va vedea nimic, nu va vedea pe nimeni dincolo de ce vede toată lumea. <<(nu cunosc provenienta textului,o reproduc si raman la impresia ca e un citat din ,,BIBLIE") Tratati-o ca atare.
de la Zorica….
ApreciazăApreciat de 1 persoană